Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Lucrările de reabilitare și consolidare a clădirii unde a funcționat Tribunalul Vrancea încep în primăvara anului 2020

Consiliul Județean Vrancea are în derulare mai multe proiecte ce vizează reabilitarea unor clădiri de patrimoniu, proiecte finanțate cu fonduri europene. Un astfel de proiect este cel care vizează consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a imobilului în care a funcționat Tribunalul Vrancea. Deja, Consiliul Județean Vrancea a intrat în posesia proiectului tehnic și a anunțat că lucrările la acest important obiectiv vor începe în primăvara anului viitor. „Estimăm că lucrările de reabilitare vor începe în primăvara anului următor (2020), având termen de execuție luna iunie 2022. Reamintim că întreaga restaurare va costa aproximativ 4 milioane de euro, proiect realizat cu fonduri europene“, se arată în anunțul Consiliului Județean Vrancea.

Societatea PIF&LMS Company SRL va executa lucrările de reabilitare și consolidare la obiectivul „Consolidare, restaurare şi punere în valoare – Muzeul Vrancei, Clădire Tribunal Judeţean“. Societatea va executa, conform contractului, următoarele tipuri de lucrări: proiectarea lucrărilor de consolidare și restaurare la obiectivul anterior menționat; asigurarea asistenței tehnice de specialitate din partea proiectantului pentru lucrările ce fac obiectul prezentei procedurii de atribuire; executarea lucrărilor de consolidare și restaurare la imobilul în care a funcționat Tribunalul Vrancea.

Cu această ocazie se vor reface, printre altele, și elementele decorative ale fațadelor prin operațiuni de curățire, reîntregire, consolidare și aplicarea de tratamente de protecție și conservare. Se vor elimina elementele structurale realizate în mod neprofesionist. Se vor asigura echipamentele tehnologice/dotările necesare pentru funcționarea clădirii.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5, Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. Perioada de implementare a proiectului poate fi prelungită prin acordul părților până la data închiderii Programului Operațional Regional, respectiv 2023.

Tribunal Vrancea, construit în stilul românesc creat de arhitectul Ion Mincu

Clădirea fostului Tribunal Vrancea este construită în anul 1909 în stilul românesc creat de Școala de Arhitectură a arhitectului Ion Mincu, personalitate focșăneană care vinde terenul, aflat în proprietatea prefectului județului Putna în 1908, special pentru a se construi Palatul de Justiție. Împreună cu celelalte monumente din zonă – Banca Națională, Palatul Administrativ, construite în același stil – mențin aspectul de oraș românesc al Focșaniului de la finele secolului al XIX-lea începutul sec XX. Clădirea, amplasată în zona centrală a orașului Focșani, a fost realizată după planurile arhitecților Al. Clavel și C. Baicoianu. Proiectul duce la îndeplinirea obiectivului specific al priorității de investiții și anume – impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale – prin atingerea unor rezultate pe termen mediu și lung: creșterea numărului de turiști și extinderea sezonului turistic din Regiunea Sud-Est prin condolidarea, restaurarea și punerea în valoare a fostului Tribunal Județean Vrancea și redarea monumentului către publicul larg prin înființarea Muzeului Vrancei – Clădirea Tribunalului Județean; creșterea importanței turismului și a culturii, ca factori care stimulează dezvoltarea economica în regiune și crearea de noi locuri de muncă, respectând principiile dezvoltarii durabile și ale protecției mediului prin schimbarea destinației inițiale a monumentului în cea de muzeu, în care se vor desfășura și activități culturale și educaționale de tipul activităților educative non-formale; valorificarea resurselor culturale ale municipiului Focșani in scop turistic, prin restaurarea și conservarea mostenirii culturale a regiunii; reducerea disparităților sociale și economice în Spațiul Economic European prin dezvoltarea industriei turismului și scăderea numărului șomerilor din zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?