Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Dosare penale în cazuri privind regimul materiilor explozibile

La data de 20.12.2019 , ora 10.00, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au pus în executare un mandat de percheziție emis la data de 19.12.2019 de către Judecătoria Focșani, pe numele unui bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Năruja.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 16 baterii, categoria F2 și 120 de petarde, categoria P2.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept

La data de 20.12.2019, ora 14.30, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Răcoasa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 15 ani, din comună, în perioada 19-15 decembrie 2019 ar fi deținut și oferit spre vânzare petarde unor minori, fără a fi autorizat în acest sens.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive.

Comunicat IPJ Vrancea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?