O femeie a fost inculpată într-un dosar soluționat la Tribunalul Vrancea, find acuzată de cumpărare de influență, cercetările demarând în urma unei sesizări din oficiu din ianuarie 2020. Dosarul ajuns inițial pe masa procurorilor vrânceni a fost declinat la doi ani distanță la Direcția Națională Anticorupție, iar în final, femeia din Constanța a decis să încheie cu acord de recunoaștere a vinovăției, obținând astfel o condamnare la închisoare cu suspendare.
Oficial, acuzațiile recunoscute au fost că, în perioada decembrie 2021 – martie 2022, inculpata îi dăduse unui vrâncean suma de 8.700 lei pentru ca acesta să-și exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are printr-un intermediar, asupra unui funcționar din cadrul unei primării vrâncene. Funcționarul în cauză avea atribuții de eliberare a unor adeverințe care o interesau în mod special pe constănțeancă. Astfel, pentru suma remisă, inculpata se aștepta ca funcționarul să îi completeze, semneze și elibereze o adeverință purtând număr de înregistrare și ștampila primăriei, în vederea depunerii la dosarul de pensionare pentru recunoaștereavechimii minime în muncă și implicit a dreptului la pensiei minime sociale garantate de stat.
Ceea ce a „obținut” însă femeia a fost condamnarea, după ce la Tribunalul Vrancea a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat. Pedeapsa astfel stabilită a fost de un an și 4 luni închisoare cu suspendare, iar timp de 60 zile aceasta trebuie să efectueze muncă neremunerată în folosul comunității „în cadrul Primăriei comunei (…), jud. Constanța sau Primăriei comunei (…), jud. Constanța”.
Sursa foto: marcinturosz – https://pixabay.com/ro/