Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

A fost aprobat PUZ-ul Palatului de Justiție din Focșani

Consilierii locali focșăneni au aprobat, ieri, proiectul PUZ-ului noului Palat al Justiției din Focșani. Proiectul de hotărâre a fost aprobat doar cu voturile consilierilor locali PSD deoarece liberalii au anunțat că nu participă la vot. Chipurile pentru că proiectele de hotărâre, suplimentare pe ordinea de zi, le-au fost trimise prea târziu și nu au avut timp să le studieze. Aceasta în condițiile în care este pentru a treia oară când proiectul de PUZ pentru noul Palat de Justiție se află în discuții la Consiliul Local Focșani. Iar primarul Cristi Misăilă le-a explicat că solicitările privind introducerea proiectelor pe ordinea de zi a ședinței au venit după transmiterea convocărilor.

În cadrul ședinței de ieri nu a trecut proiectul blocului cu cinci etaje de pe strada Lupeni propus de firma de construcţii PIF&LMS Company. Consilierii s-au abținut la vot, iar proiectul nu a trecut de Consiliul Local.

Proiectul PUZ-ului pentru noul Palat de Justiție menține varianta exproprierilor, singurele modificări aduse în ședința de ieri având ca obiect suprafața exactă ce urmează să fie expropriată pentru realizarea acestei investiții. Reamintim că propunerea de expropriere a venit din partea Ministerului Justiției, după ce a fost schimbată tema de proiectare inițială. O comisie din cadrul Ministerului Justiției a venit la Focșani pentru a vedea terenul pe care urmează să fie construit noul Palat al Justiției și a fost dispusă modificarea temei de proiectare. Modificările au vizat asigurarea mai multor căi de acces, pe străzi diferite, dar trebuie avute în vedere și criterii estetice, Palatul de Justiție fiind considerat a treia clădire ca importanță într-un județ. Mai mult, deși au fost căutate alte variante unde ar putea fi amplasat Palatul de Justiție, în zona centrală a municipiului nu există nici un teren suficient de mare, care să aparțină domeniului public, unde să fie realizată o investiție de asemenea amploare.

Potrivit proiectului, noul Palat al Justiției va avea două corpuri de clădire, pentru Tribunal și Judecătorie, cu elemente care vor fi preluate din arhitectura vechiului Tribunal Județean. Noul Palat va fi amplasat pe un teren pus la dispoziție de Consiliul Județean și va fi realizat de Compania Națională de Investiții în baza unui memorandum încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Justiției. Memorandumul încheiat în decembrie 2014 vizează consolidarea infrastructurii instanțelor de judecată aflate în municipiile reședință de județ, consolidarea infrastructurii parchetelor aflate în municipiile reședință de județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?