Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu‟ Vrancea a dat startul evenimentelor de 1 Decembrie

Nu mai este mult până când românii de pretutindeni vor spune și în acest an: „La mulți ani, Românie!‟, așa că Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu‟ Vrancea a fost gazda unui eveniment cultural intitulat „Țara suntem noi‟, eveniment la care au luat parte elevi ai clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Gheorghe Tattarescu‟ din Focșani, împreună cu profesoara de istorie Mariana Dascălu. Cu acest prilej, organizatorii le-au oferit un mic cadou elevilor, și anume vizionarea filmului „Regina Maria – frânturi de suflet românesc‟, realizat de reprezentanții Bibliotecii Județene.

Istoria așa cum o știm…

Bobocii Liceului de Arte au avut ocazia de a afla câteva aspecte despre „Regina inimilor‟ Maria, femeia care a iubit poporul român deși sângele care-i curgea prin vene nu aparținea acestui neam. Tatăl reginei Maria provenea din Casa Regală a Marii Britanii, iar mama ei se trăgea din neamuri de viță nobilă rusești, astfel că Regina venise într-un popor străin, un popor pentru care a acceptat să se sacrifice. „An de an, 1 Decembrie reprezintă un eveniment emblematic pentru cultura română și pentru identitatea națională, iar noi am considerat că este binevenit pentru cei tineri să afle o lecție de istorie altfel, o lecție de istorie desfășurată în afara școlii, într-un mediu în care ei să se simtă mult mai relaxați pentru că nu sunt cataloage, nu sunt profesori și nu există ideea aceasta că trebuie să răspundă pentru notă. Colaborăm de foarte mult timp cu doamna Mariana Dascălu, fiind și profesoară de istorie, și am dorit să marcăm ziua de 1 Decembrie printr-o primă manifestare la sala de lectură a Bibliotecii. Tinerii care au venit sunt clasa a IX-a, la Liceul de Arte «Gheorghe Tattarescu», sunt la început de drum și au șansa să se dezvolte într-un ritm ales de ei. Pentru că libertatea înseamnă responsabilitate, cred că este important să le oferim perspectiva unor modele și de aceea am ales să le oferim astăzi un filmuleț inedit, realizat de Biblioteca Județeană Vrancea, un filmuleț despre regina Maria‟, a spus Adrian Țiglea, purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Județene Vrancea.

Noi toți avem nevoie de modele

Privirile celor 21 de elevi au fost ațintite preț de câteva zeci de minute către proiecția care se derula pe unul dintre pereții din fața lor în timp ce o voce caldă rostea cuvintele Reginei Maria pătrunzător, lăsându-ți impresia că Regina se află în aceeași încăpere și povestește ce a văzut și ce a simțit pe front. Regina Maria nu a acceptat să poate mănuși atunci când intra în contact direct cu răniții, în pofida rugăminților tuturor celor care îi spuneau că unii soldați aveau tifos exantematic, o boală crudă care făcea ravagii în rândul ostașilor. Regina i-a mângâiat, i-a pansat și a avut mereu un cuvânt bun pentru ei și, întâi de toate, a fost om. „M-am bucurat că în acest film s-a pus accentul pe câteva valori ale reginei: credința în Dumnezeu, care face și acum parte din identitatea românească; activismul ei social și faptul că a ales să-și petreacă mare parte din existența ei pe front, încurajându-i pe soldați. Cred că noi toți avem nevoie de modele pentru că e bine să transformăm cultura și istoria în ființe vii‟, a adăugat Adrian Țiglea. Elevii nu au mai îndrăznit să spună prea multe lucruri deși întâlnirea de ieri s-a dorit a fi o invitație la discuții.

Curiozități despre Regină

Istoria poate fi interesantă, aceasta este premisa pe care au mers reprezentanții Bibliotecii Județene atunci când s-au gândit să organizeze acest eveniment. Atenția elevilor poate fi foarte ușor distrasă de la bătălii, domnitori și alte date istorice dacă nu se cunoaște modalitatea perfectă de livrare a informațiilor. Doamna prof. Mariana Dascălu a ținut să împărtășească atât cu elevii, cât și cu ceilalți participanți din sala de lectură, un amănunt interesant din istoria noastră, cu precădere din viața Reginei Maria. „De fiecare dată când vâd câte un filmuleț despre regii noștri, îmi dau lacrimile. Acum câțiva ani, pe pagina mea de Facebook am postat testamentul reginei Maria și ca să vă dați seama ce a reprezentat ea pentru noi, o să vă spun o mică povestioară. La un moment dat a trebuit să se prezinte oficialităților din România după ce venise în țară în calitate de regină. Toate doamnele și domnițele de la noi, soții de ofițeri și de membri ai Casei Regale, s-au dus și și-au cumpărat toalete somptuase cu pene de la Paris, așa cum se purta la vremea respectivă, în timp ce regina Maria a venit îmbrăcată în cea mai frumoasă ie populară, cu o fustă neagră care imita catrința de la noi de la țară și s-a prezentat astfel, popularizând tradițiile și obiceiurile și valorizând ia românească‟, a spus profesoara de istorie Mariana Dascălu.

Primul Război Mondial înseamnă sacrificiu!‟

Sunt câteva aspecte pe care fiecare dintre noi ar trebui să le cunoască atunci când vorbim despre Primul Război Mondial, cum ar fi faptul că țara noastră a intrat efectiv în război după 2 ani, aceasta a fost prima conflagrație mondială în care oamenii de rând au lăsat furca și sapa din mână pentru a ține la piept arma cu care trebuia să tragă în inamici și faptul că sângele a sute de mii de oameni a curs pe frontul de luptă pentru ca noi, cei de azi, să fim liberi. „Primul Război Mondial a fost primul eveniment global din istoria noastră. Pentru prima dată în istorie, mase de oameni, milioane și milioane de oameni au fost angrenați într-un eveniment politic și militar care nu a venit cu un deznodământ clar, care nu a venit cu o cronologie clară. Pentru prima dată, omul simplu, țăranul este implicat în război, omul care a trebuit să-și lase plugul, nevasta, copiii și țarina și să plece la război pentru că începuseră să-și dea seama că aparțin unei zone, unui teritoriu. Ceea ce este foarte interesant atunci când vine vorba despre război, este ideea de sacrificiu pe care nu-l putem percepe decât citind cărți de istorie. Inclusiv existența noastră, în cu totul alt context, ne cere anumite sacrificii, și atunci, ar trebui să conștientizăm faptul că datorită celor care s-au sacrificat în război suntem aici și avem ceea ce avem‟, a precizat Adrian Țiglea.

Tânăra generație

Sala de lectură a Bibliotecii Județene s-a transformat într-o „masă rotundă‟, s-au purtat discuții despre Regina Maria, despre Primul Război Mondial și despre ostașii români care fie și-au dat viața pe câmpul de luptă, fie au reușit să se reîntoarcă în sânul familiilor. Deznodământul întâlnirii a fost acela că, indiferent în ce colț al țării s-ar afla, la un moment dat al vieții, fiecare român plecat pentru un viitor mai bun, se va gândi cu dor la România. „Anul trecut, în decembrie, am publicat o carte: «Cultură și mentalități în epoca Marii Uniri. O perspectivă asupra modernității românești». Pentru că era anul centenar, bineînțeles că ne-am gândit cu ce să întâmpinăm acest eveniment, iar ideea a fost să scriem o broșură legată de cultură, de mentalități și de tot ce s-a întâmplat pe plan politic. Însă, în momentul în care m-am apucat să cercetez perioada respectivă, mi-am dat seama că este atât de bogată, atât de frumoasă și numele de la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, numele din cultura românească sunt atât de importante încât această broșură a devenit o carte‟, a povestit Adrian Țiglea. Purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Județene are încredere în tânăra generație: „Cred că generația tânără are o șansă nemaipomenită și mai cred că vom asista în următorii 10, 20 de ani la niște surprize foarte frumoase datorită lor și din punct de vedere cultural, național și al implicării lor în cetate. Sunt sigur că avem de a face cu o generație de inteligenți.‟

Am plecat de la Bibliotecă cu un sfat: sufletul rătăcit se regăsește doar prin lectură, iar forța stă în cunoaștere. Așa că fiți puternici citind o carte și clădiți-vă viitorul după modelele alese de voi, nu impuse de ceilalți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?