Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Fetiţă accidentată în timp ce traversa strada neregulamentar

O fetiţă de 12 ani a ajuns, ieri, la spital după ce a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe strada Calea Odobeşti din comuna Cîmpineanca. Accidentul a fost anunţat de un poliţist din Cadrul Biroului Rutier Focşani, care se afla în timpul liber şi care a ajuns la faţa locului imediat după ce fetiţa a fost lovită de maşină. Din primele cercetări ale poliţiei a rezultat că minora a fost acroşată de un autoturism în timp ce traversa strada neregulamentar. Oamenii legii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

„In jurul orei 13.50, un poliţist din cadrul Biroului Rutier Focșani, aflat în timpul liber, a sesizat Poliția Municipiului Focșani cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Calea Odobești, pe  raza comunei Câmpineanca. Întâmplându-se să fie în zonă imediat după producerea accidentului, polițistul a chemat deîndată Ambulanța, pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare unei minore, în vârstă de 12 ani, care a fost acroșată de un autovehicul în momentul traversării străzii. Din cercetările efectuate până în prezent, cauza accidentului este traversarea neregulamentară. Minora a fost transportată la spital, în stare conștientă”, au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea prin intermediul unui comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?