Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Fotbal, Liga a III-a – Gazdele au doar varianta victoriei!

  • CSM Focșani 2007 – Șomuz Fălticeni, sâmbătă 12 octombrie, ora 15:00, pe stadionul Milcovul.

CSM Focșani 2007 va intra astăzi pe terenul principal al stadionului Milcovul având o nouă conducere tehnică și singură variantă de lucru: victoria. Noii antrenori – Alin Chița, principal și Cristian Tănase, secund au lucrat cu echipa începând de miercuri pornind de la constatarea că Focșaniul are cea mai bună apărare din serie, cu doar trei goluri primite, dar și o ofensivă foarte sterilă, cu doar opt goluri înscrise în șapte etape! De fapt, ineficiența atacului este și cauza care a condus la înfrângerea de la Târgu Neamț și egalurile de la Suceava, cu Foresta și Bacău, cu CSM.

În partida cu Șomuz Fălticeni, o formație cu apărare foarte penetrabilă, focșănenii, care sunt mari favoriți la victorie, au ocazia să arate că știu să marcheze și să-și îmbunătățească golaverajul! Au atacanți cu calități, au și mijlocași cu apetit pentru goluri. Dar și numitele calități, ca și apetitul despre care am vorbit parcă au fost frânate de indecizii în fața porții ori de execuții tehnice nefirești la fotbaliști precum cei din ofensiva focșăneană. Poate că noii antrenori au găsit formula prin care CSM 2007 să devină mai productivă în atac fără să-și vulnerabilizeze apărarea!

Aparent, meciul este ușor pentru gazde! Așa părea a fi și cel cu CSM Bacău din etapa trecută. Cred, însă că ar trebui să atragă atenția faptul că Șomuz a obținut pe terenuri străine 4 dintre cele cinci puncte câte are până acum! A câștigat la la CSM Bacău și a terminat la egalitate la Sporting Liești. Orice urmă de abordare cu superioritate a unui adversar cum este Șomuz se poate dovedi păguboasă!

În lotul Focșaniului Pasăre continuă să facă recuperare, Pădineanu este în refacere și este puțin probabil să joace astăzi. Dogaru, care nu a mai prins în acest campionat locul de titular în poarta CSM 2007 s-a transferat la Dacia Unirea Brăila, în lotul seniorilor fiind urcat foarte tânărul Vrînceanu, de 17 ani, de la juniorii U 19.

Partida dintre CSM Focșani 2007 și Șomuz Fălticeni va fi condusă de Claudiu Ștef, din Târgu Mureș, la centru asistat de Hunor Bela Recsenedy din Sfântu Gheorghe și Zoltan Tamași din Odorheiu Secuiesc. Observatori vor fi Mihai Hîrlab, din Brașov și Elvin Eiub, din Măcin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?