Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERIE FOTO: Curtea și solarul de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Focșani, modernizate

Curtea #Căminului pentru Persoane Vârstnice din #Focșani a intrat de curând într-un amplu proces de modernizare. Cei ce i-au trecut pragul știu foarte bine că centrul oferă rezidenților săi dintre cele mai bune condiții de trai, un loc în care bătrânii noștri sunt respectați, îngrijiți și apreciați de tot personalul. Însă ne-am dorit să punem în valoare și curtea unității, aflată pe o suprafață însemnată de teren, pentru a le crea o oază de liniște și un loc de promenadă și relaxare.

Astfel, de la intrarea în Cămin până în partea din spate (livadă) vor fi construite trotuare și alei pietonale delimitate de o zonă cu flori, iar pe traseu vor fi amplasate 3 minifântâni arteziene, 2 cișmele și 11 bănci. Pe o suprafață de 2024 mp vor fi amenajate spații verzi prin montarea de gazon și plantarea a 30 de arbori și arbuști.

Iluminatul exterior va fi realizat prin montarea a 15 stâlpi echipați cu un corp de iluminat cu sursă LED. De asemenea, vor fi amenajate 9 locuri de parcare și va fi creată o nouă intrare ce va avea ca destinație intervenția în regim de urgență. Solarul de legume, mândria seniorilor nostri, va fi, de asemenea, refăcut și dotat cu echipamente specifice.

Sursa text și foto: Facebook/Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?