Astăzi de împlinesc 142 de ani de la jertfa soldaților vrânceni din Războiul de Independență al României. 30 august 1877 are o conotație aparte pentru vrânceni, fiind ziua în care dorobanții Regimentului 10 Putna au condus atacul asupra redutei Grivița. În istoria României se consemnează că, la 30 august 1877, este a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari ale Războiului de Independență. O zi cu multe sacrificii pentru români. Memoria acestora a fost cinstită în anii următori prin monumente precum Statuia Independenței din centrul Focșaniului, unde pot fi regăsite numele soldaților putneni morți la 1877. Între timp, 30 august 1877 a rămas doar o zi trecută în manualele de istorie, în care elevii află despre maiorul George Șonțu sau căpitanul Valter Mărăcineanu.
„Jurnalul de operațiuni al Regimentului 10 Putna”, lucrare realizată de Horia Dumitrescu, Cornel Țucă și Dan Pintilie și editată de Muzeul Vrancei, oferă informații inedite despre starea de spirit din rândul dorobanților vrânceni aflați în prima linie de frontului. Alături de dorobanții din Regimentul 8, vrâncenii trebuiau să ia cu asalt reduta Grivița în ziua de marți, 30 august, pe o vreme ploioasă și cu ceață. Alegerea zilei nu era întâmplătoare, 30 august fiind ziua Sf. Alexandru, victoria din bătălie urmând să fie dedicată Țarului Alexandru al II-lea.
În ziua de 30 august, după supa de dimineață, dorobanții din Regimentul 10 „pornescu pasulu morții-disprețuindu aceasta din urmă-dela micu până la mare plini de mândrie că suntu ceia antâiu trupă din armata Română ce dă prima lovire cu inamicu”. În fruntea soldaților este maiorul George Șonțu, care conduce două companii aflate sub comanda locotenentului Stănescu Kivu și căpitanului Leon Cracalia. Jurnalul de operațiuni al Regimentului 10 Putna consemnează cuvintele rostite de maiorul Șonțu: „Băeți, fiți viteji și înaintați fără frică, nouă ni s-a datu onorea a deschide lupta, să arătați că suntemu Români bravi și că șcimu a învinge pe Turci”.
Semnul de asalt s-a dat la trei după amiază. Sub ploaia de obuze și de gloanțe, dorobanții au reușit să alunge inamicul din șanțuri și să se apropie de fort luptându-se la baionetă. Atunci au căzut în luptă maiorul Șonțu, căpitanul Cracalia, locotenenți Kivu și Grigore Gherghevici. „Curagisulu căpitanu Cracalia luându pușca din mâna caporalului Adronicu Alexandru a trasu cu furie focuri în adversariu pe cându îl lovește și pe densu unu glonțu în pieptu și cade mortu. Locotenentul Chivu în fruntea omeniloru sei cade lovitu în capu de unu glonțu, remându mortu cu camarazii săi pe câmpul de luptă”, este consemnat în Jurnalul de operațiuni al Regimentului 10 Putna.
Au mai fost răniți căpitanii Vâlcescu și Manolescu, locotenenții Ene, Tincă, Paciurea și sublocotenentul Elefterescu. Din gradele inferioare au murit 80 soldați, șapte caporali și nouă sergenți. Acestora li se adaugă 242 de răniți.
Una dintre cele mai mari bătălii ale Războiului de Independență
Manualele de istorie consemnează că, inițial, rușii au refuzat sprijinul armatei române în confruntarea cu armata otomană. Aceasta deși domnitorul Carol I l-a asigurat pe țarul Aleksandru al II-lea că armata română este gata să intre în război pentru a consfinți independența proclamată la 9 mai. Abia în 19 iulie, după înfrângerea gravă suferită în cel de-al doilea atac asupra Plevnei, Marele duce Nicolae trimite o telegramă domnitorului Carol I și îi cere trecerea armatei române peste Dunărea și participarea la operațiunile militare.
După zile de negocieri, sunt acceptate propunerile părții române și se constituie Armate de vest, sub comanda domnitorului Carol I iar ca șef de stat major pe generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov. Botezul focului pentru armata română este la 10 august când unități din Divizia a 4-a participă la operațiuni militare în zona Plevnei. Primul atac al trupelor române are loc la 27 august, când Regimentul 13 dorobanți cucerește un avanpost fortificat al redutei Grivița 1 din sistemul de apărare al Plevnei.
