Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Niculina Grigoraș a refuzat ajutorul autorităților


   Femeia cu ruptură de bazin, recent operată, care a atras atenția unei țări întregi după ce cazul său a fost prezentat în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” de la Antena 3, a lăsat, ieri, pe toată lumea mută de uimire, refuzând orice ajutor! După ce duminică seara Niculina Grigoraș declara că nu are unde să locuiască altundeva decât în Dacia Papuc a prietenului său de 79 de ani, Dumitru Arosiței, că îi este foarte greu, că nu beneficiază de îngrijiri medicale corespunzătoare, că ar fi fost aruncată practic afară din spital, la doar trei zile după operație și că tot ce-și dorește este un acoperiș deasupra capului, ieri dimineață a refuzat ore în șir acest… acoperiș! Până la urmă, a fost convinsă să fie transportată cu ambulanța la spital și apoi să primească găzduire în Căminul de bătrâni din Focșani, măcar câteva zile. Niculina a spus că tot ce dorește este ca după emisiunea de la Antena 3, să se strângă suficienți bani ca să-și poată cumpăra o garsonieră cât de mică.
   Cum toată lumea a văzut, duminică seara, la Antena 3, situația absolut inumană în care a ajuns Niculina Grigoraș, din Focșani, atât autoritățile locale și județene cât și oameni de bine au sărit, ieri, dis de dimineață, să o ajute. Numai că…supriză! Niculina a refuzat orice ajutor, orice ofertă, de oriunde a venit ea! „Eu stau aici în mașină, încă vreo câteva zile, că mi-au deschis cont cei de la Antena 3 și poate se strâng bani să-mi iau și eu o casă. Atâta vreau, o garsonieră! Patru pereți și-un acoperiș, asta vreau. Nu merg la niciun cămin. Până o fi vremea bună aici stau”, spunea, ieri, Niculina, deși suferea vizibil, întinsă pe scaunele autoturismului, înconjurată de o mizerie de nedescris, cu plosca de urină atârnând pe jos și înconjurată de zeci de muște. Nici prietenul aproape octogenar n-a fost mai cooperant, spunând că el o îngrijește mai bine decât în orice cămin care, în opinia sa, n-ar fi decât un „bug”, un „Auschwitz”! 
   Pe scurt, Niculina Grigoraș, divorțată din anul 2004, a ajuns în stradă după ce și-a înstrăinat contra cost apartamentul fiicei sale, care l-a revândut. Dumitru Arosiței a stat în gazdă la ea timp de 11 ani, apoi, după ce au rămas fără apartament au stat împreună, cu chirie, în Ciușlea, apoi prin Focșani pe la diverse cunoștințe, și prin Golești. Niculina a suferit un accident rutier la începutul lunii septembrie, în urma căruia a ajuns la spital cu ruptură de bazin. Susține că a fost internată până pe 17 septembrie când, la trei zile după operație a fost externată. Cum n-avea unde să se ducă, spune că n-a avut încotro și s-a adăpostit în Dacia Papuc a bărbatului, singurul care, spunea ea, o îngrijește.  
   Situația celor doi era cunoscută de autorități încă de acum patru luni, când au refuzat, de asemenea, orice ajutor. „Acum patru luni, am fost sesizați anonim că pe strada Bârsei, într-o Dacie Papuc locuiesc un bătrân și o femeie. O echipă mixtă din cadrul DGASPC și SPLAS a fost acolo, a evaluat situația și a oferit paleta de servicii corespunzătoare celor doi. Aceștia au afirmat că nu doresc servicii specializate, ci doar o locuință și că sunt în căutarea unei gazde. SPLAS Focșani a preluat cazul în monitorizare, au revenit pentru întocmirea anchetelor sociale, cele două persoane refuzând orice colaborare cu SPLAS, reiterând ideea că sunt în căutarea unei gazde. După accident, din declarația doamnei Grigoraș reiese că la data externării din spital nu a putut reveni la gazda unde a locuit până în acel moment, fără să prezinte un motiv concret pentru acest fapt, și s-au reinstalat în Dacie, susținând că se descurcă și nu au nevoie de serviciile noastre”, a declarat Daniela Nicolaș, directorul DGASPC Vrancea. 
Rugați ore în șir să accepte ajutor!
   Reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Prefecturii, ai Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Focșani, o întreagă echipă de psihologi, consilieri juridici și asistenți sociali ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, cu directorul general Daniela Nicolaș în frunte, au insistat, s-au rugat de ei, mai că n-au făcut temenele (salut făcut după obiceiul musulman, printr-o plecăciune; ploconeală, închinăciune- n.r.) doar-doar or accepta să primească găzduire și îngrijiri într-un cămin. „Vă rog, haideți măcar să vedeți cum sunt camerele în căminele noastre și apoi decideți dacă doriți să rămâneți în vreunul sau nu”, spunea Daniela Nicolaș. „Eu zic să aștept încă vreo câteva zile să vedem ce se întâmplă cu contul”, zicea Niculina de pe scaunul ei de suferință. „Dar până atunci vă putem oferi condiții foarte bune în căminele noastre de la Odobești, de la Măicănești, unde veți fi îngrijită”, insista directoarea DGASPC. „Eu nu vreau să plec din Focșani. Mai stau o zi, două aici în mașină”, venea răspunsul femeii. „Domnule Arosiței, vă rog, haideți să vizitați căminele, apoi vă hotărâți. Puteți sta și dumneavoastră cu doamna”, spunea iar Daniela Nicolaș. „Nu vreau, știu eu cum e acolo, Bug este! Dacă vrea ea să se ducă, n-are decât, eu n-o opresc! Să se ducă, dar în trei zile îi puneți cruce!”, se răstea Dumitru Arosiței. „Domnule, gândiți-vă că în aceste condiții îi este pusă viața în pericol”, insista directoarea DGASPC. „Mai stau aici”, venea răspunsul femeii, „măcar până sâmbătă, când mă duc la spital să-mi scoată copcile. Până atunci vine aici o femeie și mă pansează, el îmi schimbă pamperșii. Avem lanternă, avem pături de lână, o să mai rezistăm așa, deocamdată nu este foarte frig. Nu mi-e teamă de nimic, decât că n-am un acoperiș deasupra capului. O garsonieră cât de mică. Am stat eu la internat cât am fost la liceu și am văzut cum este traiul în cămin, și nu mai vreau”, zicea Niculina. „Să înțeleg că de fapt doriți să beneficiați de sprijinul cetățenilor ca să obțineți o locuință? Adică, doriți să vedeți ce donații se vor strânge în contul deschis de televiziune?”, a întrebat Daniela Nicolaș, pentru ca răspunsul să vină pe loc, afirmativ. „Dar măcar la spital să mergeți azi, să vi se curețe și să vi se panseze operația, să vi se schimbe plosca, pentru că vă puneți în pericol viața, vă puteți infecta. Măcar să stați în căminul din Focșani câteva zile, până vedeți ce se rezolvă cu contul. Decât în mașină, aici, mai bine în cămin”, a continuat Daniela Nicolaș. 
A refuzat casa oferită de un cetățean, dar și sprijinul lui George Becali
   Nu doar ofertele făcute de DGASPC Vrancea au fost refuzate de Niculina, ci și cea venită din partea cetățeanului Cojocaru Ion din comuna Oituz, județul Bacău, care i-a oferit cazare în cadrul locuinței sale. Mai mult, a refuzat și mâna de ajutor întinsă de George Becali, printr-un consilier al său, care i-a înaintat propunerea de a primi găzduire într-un cămin de bătrâni privat, toate cheltuielile urmând să fie suportate de acesta. „Eu nu plec din Focșani. Cine știe unde e căminul ăsta… Eu vreau să am o locuință aici în Focșani”, a spus din nou, Niculina. 
   După ore întregi de parlamentări și răs-parlamentări, Daniela Nicolaș a convins-o pe Niculina să meargă la spital și apoi, câteva zile măcar în Căminul de  bătrâni din Focșani. Directoarea DGASPC a sunat la 112, unde i s-a comunicat că nefiind vorba de o urgență medicală, ar putea fi pusă să plătească transportul. Oricum, a venit ambulanța, Niculina a fost luată în timp ce prietenul său octogenar a rămas în continuare să locuiască în mașină, refuzând orice ajutor. „Pacienta a ajuns la Spitalul Județean în urma unui accident rutier, a stat internată în secția de Ortopedie, timp în care a suferit și o intervenție chirurgicală la șoldul drept. După 13 zile de internare, medicul curant a decis să o externeze cu tratament la domiciliu, urmând ca aceasta să vină la control după trei săptămâni. Pacienta a plecat din spital însoțită de o rudă, cadrele medicale neavând cunoștință de situația socială a acesteia. Astăzi a ajuns din nou în UPU, unde în momentul de față (ieri-n.r.) este supusă unor controale medicale în urma cărora se va decide dacă are nevoie sau nu de internare. Spitalul nu este o instituție de ajutor social, obligația noastră este de a trata pacienții, nu de a le asigura o locuință. În cazul de față, dacă pacienta nu va necesita internare, s-a luat legătura cu un asistent social din cadrul DGASPC Vrancea pentru a se ocupa de situația ei”, a declarat Alina Pelin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean. 
   Ieri, în urma controalelor, medicii au decis că femeia nu necesită internare în spital. Astfel, Niculina a ajuns, pentru moment, în Căminul de Bătrâni din Focșani.
Ajutor cu forța… nu se prea poate!
   Într-un comunicat transmis redacției noastre din partea Prefecturii, se evidențiază, de asemenea, tot istoricul încercărilor de facere de bine pentru Niculina. „Doamna Niculina Grigoraș a deținut o locuință pe raza municipiului Focșani, locuință ce a fost înstrăinată către fiica acesteia, care la rândul ei a vândut-o. Persoana în cauză a fost invitată vineri, 19.09.2013, la sediul Serviciului Public de Asistență Socială Focșani pentru a discuta situația în care se află. Cu această ocazie specialiștii SPAS Focșani au întocmit documentele de evaluare necesare pentru soluționarea cazului prin cele două variante posibile, respectiv cazarea în cadrul Adăpostului pentru persoane vârstnice fără domiciliu sau cazarea la Căminul pentru persoane vârstnice Focșani. Ambele variante au fost refuzate. În același timp, în urma discuției cu reprezentanți ai conducerii CJ Vrancea,  directorul DGASPC Vrancea i-a propus doamnei Niculina Grigoraș internarea în cadrul unuia dintre căminele pentru persoane vârstnice din Odobești sau Măicănești. Totodată, i s-a propus întocmirea documentației în vederea analizării posibilității încadrării într-una din categoriile persoanelor cu handicap. Åži aceste soluții au fost refuzate de doamna Grigoraș. Luni, 23.09.2013, la sediul SPAS Focșani s-a prezentat domnul Cojocaru Ion din comuna Oituz, județul Bacău, care i-a oferit petentei cazare în cadrul locuinței sale. Åži această variantă a fost declinată. Motivul pentru care doamna Grigoraș a refuzat toate propunerile menționate, îl constituie speranța rezolvării problemei personale prin intermediul postului de televiziune Antena 3, care s-a oferit să realizeze o colectă în acest sens”, se precizează în comunicat, menționându-se totodată că Instituția Prefectului Vrancea, în colaborare cu celelalte autorități publice, vor monitoriza cazul și vor relua demersurile în vederea soluționării acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?