Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Minifotbal – Supercupa va deschide sezonul 2019-2020!

  • Campionatul va începe la 15 septembrie

Minifotbalul cel de toate toamnele și primăverile în Vrancea bate să i se deschidă ușa! Iar organizatorii competițiilor au început organizarea viitoarei ediții a Ligii AutoVip. Au fost începute înscrierile care vor fi închise la 6 septembrie, pentru ca jocurile primei etapă să aibă loc la 15 septembrie.

Sezonul oficial de minifotbal va fi deschis de partida Supercupei, în care se vor întâlni campioana trecutei ediții a Ligii, Flux Focșani și vicecampioana, Green Garden Odobești. Pentru vineri, 6 septembrie, este programată ședința tehnică dinaintea noului sezon. Campionatul 2019-2020 al Ligii AutoVip va avea loc în sistem tur, toamna-retur, primăvara și play-off, pentru desemnarea viitoarei campioane. Partenerul oficial al competiției va fi, așa cum a fost în ultimii 5 ani, AutoVip Focșani iar meciurile ediției a 10-a, aniversare, a Ligii de minifotbal, se vor disputa la Baza sportivă Valentino Sport. Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea competițiilor de minifotbal pot fi obținute pe pagina de Facebook a campionatului – Liga de minifotbal Vrancea, si la telefon 0744880085.
Ca în fiecare ediție a competițiilor, și în acest an Monitorul de Vrancea va fi partener media și va încerca să ofere cititorilor informații cât mai complete despre acestea și despre spectaculoasa disciplină numită minifotbal care are foarte mulți practicanți în județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?