Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Tenis – România, cu focșăneanca Maria Ciubotaru în echipă, joacă astăzi pentru locurile 5-6 ale Grupei A a Summer Cup!

 

  • În prima zi a turneului de la Blagoevgrad, fetele României au fost întrecute cu 2-1 de Spania

 

La Blagoevgrad, în Bulgaria, au loc meciurile Zonei A a Summer Cup la tenis U 14 pe echipe fete. România este reprezentată de o echipă alcătuită din Maria-Daciana Ciubotaru, Cara Maria Meșter și Maria Sara Popa, căpitan, Firicel Tomai.

În prima zi a competiției, România a fost întrecută de Spania după 12 ore de joc, atât cât au durat în total cele trei meciuri! În primul joc de simplu, Cara Meșter a câștigat cu 6-2, 6-2 la Naroa Aranzabal, apoi, Maria Sara Popa a pierdut cu 6-3, 4-6, 2-6 întâlnirea cu  Ariana Geerlings și scorul meciului Spania – Romînia a devenit 1-1. A urmat partida de dublu în care s-au aflat față în față dublurile Raqel Caballero Chica/Ariana Geerlings și Maria Daciana Ciubotaru/Cara Maria Meșter. S-au impus ibericele cu 6-2, 6-7 (5), 10-7. A fost un meci foarte strâns în care Cara Meșter a resimțit oboseala după jocul de simplu care s-a întins pe durata a 5 ore. Cara Meșter jucase până la capăt și turneul U 16 de la Mamaia, pe care l-a încheiat sâmbătă, 29 iunie, cu victorie la simplu și la dublu, împreună cu Maria Ciubotaru.

Luni, 1 iulie, în a doua zi a Cupei Europene de vară, echipa României a câștigat cu 3-0 întâlnirea cu Bulgaria din turneul de consolare – locurile 5-8. Jucătoarea de la CSM Focșani 2007 a fost în teren și la simplu și la dublu. La simplu, Maria Ciubotaru a dispus cu de Emilia Lubenova cu 6-2, 6-2 iar Maria Sara Popa a cîștigat cu 6-3, 6-1, jocul cu Angela Ganeva. Cele două Marii de la simplu au reprezentat România și la dublu unde au trecut cu 6-2, 6-7 (5), 10-7 de bulgăroaice.

Astăzi, echipa României va juca în compania Poloniei pentru locurile 5-6.

În Zona A a Summer Cup evoluează echipele Austriei, Bulgariei, Italiei, Poloniei, României, Serbiei, Spaniei și Turciei. În finală se vor întâlni Serbia și Italia care au câștigat întâlnirile cu Turcia, respectiv, Spania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?