Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Fonduri nerambursabile pentru asigurarea culturilor agricole și a animalelor

Fermierii pot obține fonduri europene pentru asigurarea culturilor, a animalelor și a plantelor, prin intermediul submăsurii 17.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că măsura se adresează fermierilor activi, iar sesiunea de primire a cererilor de finanțare este deschisă până 30 noiembrie 2019. Bugetul disponibil la nivel național este de 42,7 milioane euro. Sprijinul nerambursabil ajunge la 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite efectiv pentru fermele mici, cu dimensiunea economică de până la 12.000 SO. În cazul fermelor mari, cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 55%.

Cei de la AFIR arată că, pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. De asemenea, solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură de la nivelul exploatației și dacă nu creează condiții pentru a obține în mod necuvenit un avantaj.

Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanțare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanțare se numără și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare. Această sesiune este dedicată celor care doresc sprijin financiar pentru asigurarea culturilor de primăvară, urmând ca spre finalul anului să fie deschisă o nouă sesiune a submăsurii 17.1 pentru asigurarea culturilor de toamnă.

Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a agenției, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe site, la secțiunea Investiții PNDR în pagina sM 17.1. „În ultima perioadă ne confruntăm cu fenomene meteorologice extreme, reprezentate de inundații, căderi de grindină, furtuni și chiar tornade, iar noi trebuie să fim pregătiți să gestionăm eficient astfel de situații. Am deschis în premieră o linie de finanțare prin care fermierii pot obține sprijin financiar pentru a încheia polițe de asigurare atât pentru culturi, cât și pentru animale. Încurajăm participarea la schemele de asigurare, în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor ce pot afecta producția agricolă. Încă de la transmiterea ghidului spre consultare publică, am analizat toate observațiile venite atât din partea fermierilor, cât și a asiguratorilor. Această sesiune este doar prima etapă lansată pentru culturile de primăvară, urmând să deschidem o sesiune și pentru asigurarea celor de toamnă. Fondurile europene disponibile pentru acest tip de sprijin, acordat fermierilor prin PNDR 2020, sunt în valoare de aproximativ 43 milioane de euro”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?