Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Trei bebeluşi cu stafilococ auriu au fost internaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu

Trei bebeluşi cu stafilococ auriu au fost internaţi în perioada sărbătorilor de Paşte la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru.

Potrivit acesteia, bebeluşii s-au născut la Maternitatea Giuleşti, însă nu au venit prin transfer la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, ci au fost aduşi de acasă. „Ultimul bebeluş a venit pe 4 mai. Trei în total până acum – doi dintre ei cu manifestări cutanate care au stat doar două-trei zile şi s-au externat şi cel care a fost adus pe 4 mai are şi probleme respiratorii, cu hemocultură pozitivă, adică stafilococ în sânge. Ulterior am aflat că s-au născut la Giuleşti. Unul la aproximativ o lună de la naştere, altul la cinci zile şi ultimul la două săptămâni de la naştere. Toţi stafilococ auriu. Nu au fost transferaţi, au venit de acasă”, a precizat Raluca Alexandru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?