Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

GALERIE FOTO: Topul bogaților de altădată din Vrancea

Cu toate că despre bogăție circulă la noi în țară și pe tot Mapamondul, probabil, mii de glume, bancuri, proverbe și zicători, această ambiție omenească roade aproape pe toată lumea, în special pe cei mai puțin loviți de noroc. Sfaturi precum că în viață îți trebuie puțină avere ca să trăiești, restul este pentru a te grozăvi sau că bogăția nu aduce fericirea, dar nici sărăcia nu este mai brează ori mai bine sănătos și sărac decât bolnav și bogat și nu în ultimul rând legenda aceea a unui mare rege fabulos de bogat care a ordonat supușilor, ca, după moarte, să-l depună  într-un sicriu cu palmele la vedere ca să vadă toata lumea că pleacă de pe acest pământ cu mâinele goale, toate aceste glume și povești conțin mult adevăr dar și puțină exagerare.

Așa ar spune cu siguranță toți cei îmbogățiți după evenimentele dramatice din anul 1989. Pe unii dintre acestia îi știm, pe alții îi bănuim. Li s-a spus și încă li se spune miliardari de carton sau în alte zeci de feluri și indiferent de cât îi iubim sau nu, fără ei nu se poate, pentru că  o țară fără oameni bogați este o țară săracă. Dar să-i lăsam pe bogații de azi în grija lui Top 300 și mai bine să aflăm cine erau avuții din urmă cu un secol ai zonei care azi corespunde cu teritoriul actualului județ Vrancea. Îi putem afla  foarte ușor din listele electorale întocmite în urmă cu o sută de ani, când puteau vota doar cei care dețineau o situație materială bună și plăteau cens regulat și consistent.

Deci în urmă cu un secol, cel mai avut individ de la noi era nimeni altul decât cunoscutul cumnat al eroului luptelor de la Mărășești, celebrul Eremia Grigorescu, adică Negropontes Ulisse Gheorghe, proprietar cu domiciliul în Mărășești și cu venituri declarate de aproape 200.000 lei anual, în vremuri când carnea costa 1 leu kg , kg de orez 50 de bani, uleiul si branza între 1 și 2 lei, o pereche de gâște 5 lei și una de găini 3 lei, ouăle 5 lei suta, fasolea și cartofii de la 7 la 10 bani kg, untul și pastrama 2,50 de lei kg, ceapa, varza 12 bani kg, morcovii 2 lei suta de bucăți, ardeii 50 de bani kg, morcovii până la 90 de bani suta de  legume. Deci totul era foarte ieftin înainte de Primul Război Mondial sau mai bine zis leul avea pe atunci valoare.

În lista bogaților din județ urmau familia Săbăreanu din Domnești, Dragomir din Odobești (un membru a fost ministru de seamă în guvernul Antonescu), venea la rând savantul-profesor Dimitrie Voinov, apoi Robescu, Iurașcu, Pană (model pentru un personaj din filmul Drumul Oaselor) și abia pe locul 7 se remarca  Apostoleanu, apoi Păianu, Langa, Săveanu (familia de liberali de odinioară), Tatovici, Zisu, Negri, Pâcleanu, Ferhat, Penciulescu, Băicoianu, Cerchez, Dragu, Giurgea, Missir, Râmniceanu (modelul lui Tănase Scatiu) etc.

Pe scurt, din primii 30 de bogați de odinioară, unul era inginer, 3 erau magistrați, unul ministru, un funcționar, un doctor, un militar, un avocat și un farmacist. Restul de 20 erau catalogați drept proprietari și niciunul nu se rușina cu acest statut. Dimpotrivă, își agoniseau și își cheltuiau cu mândrie averile. Clasamentul acesta a suferit modificări ample la sfârșitul Primului Război Mondial și în timpul dintre cele doua războaie, iar după venirea comuniștilor aceste bogății s-au evaporat, fenomenul fiind însoțit la pachet de arestări și condamnări cumplite, asta pentru cine nu a apucat să fugă în lumea largă. Legile speciale de după anul 2000 au dorit să repare puțin din răul din trecut, dar se pare că lucrurile s-au încurcat și mai mult, așa că putem spune pe bună dreptate că bogăția  este și va rămâne cea mai mare iluzie din lumea aceasta.

 

Florin Marian Dîrdală, Arhivele Naționale Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?