Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO: Noi orizonturi, la Școala Gimnazială Burca

În săptămâna dedicată educației nonformale și informale, intitulată sugestiv Școala altfel, elevii Școlii Gimnaziale nr 1 Burca au participat, așa cum au fost obișnuiți în ultimii ani, la activități diverse, în egală măsură atractive și formative. De la activități culinare și sportive, până la cele de cunoaștere și conservare a tradițiilor, toate le-au valorificat și îmbogățit cunoștințele și abilitățile, capacitatea de muncă în echipă, spiritul practic și empatia. De departe însă preferata lor a rămas excursia organizată pe litoralul Mării Negre de doamnele profesoare Bosie Liliana și Ghimpu Eliza. La excursie a participat o parte semnificativă dintre elevii școlii, iar obiectivele urmărite și parteneriatele încheiate au avut menirea de a le deschide orizonturile către profesii și culturi necunoscute lor.

Periplul a început duminică, atunci când, elevii însoțiți de cele două profesoare, au admirat marea învolburată, plaja pustie, aparenta luptă dintre valuri și nori cenușii dată pe linia orizontului. Pentru majoritatea aceasta a fost prima dată când au văzut marea. Ziua de luni a fost dedicată vizitării celor două porturi, Cazinoului, Acvariului, catedralei ortodoxe, bisericii catolice și moscheii din Constanța. Multitudinea de specii de pești, informațiile despre aceștia, vizita și explicațiile despre salvatorul de pe mare, echivalentul acvatic al mașinii de pompieri și ambulanței SMURD, despre ceea ce a reprezentat Cazinoul, analiza comparativă a celor trei lăcașuri de cult au fost captivante și educative pentru elevi. A treia zi a început în forță cu o prezentare deosebit de cuprinzătoare, clară și impresionantă a profesiilor de salvamar și scafandru făcută la școala de pregătire a celor două tipuri de profesioniști aflată în administrarea Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România. Pe lângă ce presupune cele două profesii, atuurile celor care le practică, motivații, emoții, forme de pregătire, echipamente, elevii au avut parte și de o importantă lecție practică de prim-ajutor. După relaxarea de la demonstrațiile delfinilor și leilor de mare și vizita la grădina zoologică, elevii au avut parte de o primire deosebit de călduroasă la Uniunea Turco – Tătarilor Musulmani din România unde le-au fost prezentate aspecte din istoria, cultura, tradițiile pierdute sau păstrate încă ale etniei tătare. Costumul popular, camera tradițională, traducerile din limba tătară în cea română, imnul tătarilor din România, viața de zi cu zi a acestor etnici, valorile lor au impresionat, în egală măsură, atât elevii, cât și pe adulții însoțitori. Aprecierile la superlativ, emoțiile și încântarea elevilor reprezintă cel mai bun feed-back al acestor activități și motivul care să determine desfășurarea altor evenimente asemănătoare, cel puțin până la sfârșitul acestui an școlar.

 

Profesor Ghimpu Eliza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?