Suntem sortiți să ne trăim viața după cum ne este dată, ori după cum ne-o croim noi. De cele mai multe ori îi judecăm pe cei săraci, îi punem la zid și spunem că nu respectă tiparele, tipare pe care le stabilim noi, noi cei care am trăit în civilizație, noi cei care am avut acces la educație. Mă veți întreba: pe ei cine nu i-a lăsat să meargă la școală, să se bucure de civilizație și de educație?! Răspunsul este simplu: Sărăcia. Teoretic, în România educația este gratuită, în realitate, pentru ca un copil să meargă la școală trebuie să provină dintr-o familie cu un venit mediu. Caietele costă, hainele costă, rechizitele costă, iar când ești flămând și stai ascuns prin ultima bancă, nu prea te mai gândești la educație, te gândești când vei mânca următoarea bucată de pâine.
Povestea lui Gigi, a Ioanei și a celor trei copii este povestea a mii de familii din România. Gigi s-a născut undeva în satul Popești, mai are o soră, mama lor a fost declarată cu probeleme psihice la scurt timp după nașterea lor, iar viața a trecut pe lângă ea; a fost fie în adăpost, fie în centre și spitale de psihiatrie, după cum ne povestește Gigi. El și sora lui au fost crescuți de bunică și de tată, dar mai mult de bunica paternă. La rândul lui, Gigi, un copil fără mamă sau fără o mamă prezentă real în viața lui, a ajuns să fie un adolescent rebel și nu a fost văzut cu „ochi buni” de săteni. Anii au trecut și Gigi și-a cunoscut iubirea, avea să devină tată, tată pentru trei copii; mai bine spus pentru patru. Mama copiilor avea doar 16 ani când a venit pe lume micuța Sorina.
Reporter: Cum ai privit viața, aveai doar 25 de ani? Iar mama copilului tău doar 16, erați niște copii cu un copil?!
Negoiță Gigi: Am cunoscut-o și am făcut un copil, prima dată am stat tot aici în curtea bunicii, dar în spate, în șopronul de animale. După ce a născut Ioana, bunica mea ne-a lăsat să stăm în camera unde dormea ea, ea s-a mutat în camera de la drum. După o vreme, bunica nu a mai locuit cu noi și a plecat la o soră de-a ei, unde a și rămas până acum, de vreo 6-7 ani, iar noi am rămas aici.
Rep.: Acum locuiți tot în casa bunicii, împreună cu tatăl dumneavoastră. Aveți 3 copii de 3, 4 și 5 ani, iar peste mai puțin de o lună, veți fi toți 5 sub cerul liber. Cum ați ajuns în situația aceasta?!
N.G.: Bunica mea s-a hotărât să vândă casa, o va vinde către o doamnă, au făcut deja actele, mai așteaptă niște hârtii. Iar pe data 5 sau 10 mai trebuie să plecăm.
Rep.: Unde veți pleca? Mama dumneavoastră este prin spitalele de psihiatrie. Bunica maternă a celor mici este decedată, încotro v-ați gândit să vă îndreptați?!
N.G.: Nu știu doamnă, eu vreau doar să îmi cresc copiii, să nu crească fără noi, să nu vină să ni-i ia statul.
Rep.: Asta am înțeles, însă copiii trebuie să trăiască în niște condiții, trebuie să le asigurați un nivel de trai decent, cei de la protecția copilului vor veni, cum veți combate toate astea? Cum veți renaște doar pentru a vă proteja copiii, doar pentru ca ei să crească lângă dumneavoastră și nu printre străini?! Cum?
Li se umezesc ochii și nu își găsesc cuvintele, ei au fost săraci dintotdeauna, Ioana, mama celor 3 copii, provine dintr-o familie cu 7 copii, cu un tată cioban și o mamă care a murit. Gigi a fost crescut de bunică într-o casă cu chirpici. Și au fost crescuți așa. De unde să renască, cum poate un copil sărac să devină mai bun și un părinte bun când el nu știe cum este să ai?!
Dar revenind la Gigi și Ioana, își găsesc curajul să îmi răspundă, deși cei mici sunt pitiți în spatele lor, stau ascunși în speranța că nu îi va lua nimeni, cu siguranța nu eu.
N.G.: Vom închiria o casă, mai avem un petic de pământ pe care bunica spune că ni-l lasă nouă. Vom ridica o cameră. Nu știu, știu doar că ne vom crește copiii, că vrem să ni-i creștem.
Rep.: Sunt 3 copii, ei trebuie spălați, îmbrăcați și hrăniți. Cum vă descurcați cu cheltuielile, din ce trăiți?!
N.G.: Merg la muncă cu ziua, am vrut să plec în afara țării, dar după ce bunica a anunțat că a vândut aici și trebuie să plecăm, am zis să găsesc un loc unde să-i las și după aceea văd încotro o iau.
Rep.: Pentru a închiria o casă, aveți nevoie de bani, de unde veți face rost?
N.G.: Muncim doamnă, trebuie să fac rost, cum să mi-i ia statul, cum?!
Povestea lor este demnă de o carte, un copil cu o mamă care de la 19 ani este prin spitale, un copil crescut de bunică, un bărbat în toată firea care la 30 de ani nu știe încotro să se îndrepte, încotro să apuce. O mamă care stă mai mult cu capul plecat și care vrea doar să își crească copiii. Cum vor face toate astea, cum vor găsi o soluție, nu prea știu, știu însă că acei copii nu pot crește prin centre de plasament sau într-un sistem al statului. Mai știu că indiferent cum este Gigi sau cum a fost când era tânăr, el și-a recunoscut copiii și i-a crescut și nu i-a abandonat, oricât de greu sau flămând a mers la culcare.
Mai știu și că împreună putem să îi ajutăm pe Sorina, Victor și Florentina să fie lăsați lângă părinții lor.
Protecția copilului are rolul de a proteja copiii, nu de a modela suflete. Haideți să ne unim mâinile, sufletele și să îi acoperim atunci când vor rămâne sub cerul liber. Niciodată un copil nu trebuie să plătească pentru faptele părinților. Părinții ni-i dă Dumnezeu, dar un părinte care luptă pentru copilul lui este un părinte bun, chiar dacă de multe ori nu este un vecin bun, un consătean strașnic sau un om destoinic. Este un tată bun pentru copiii lui, iar pentru mine este de ajuns să lupt pentru ei.
Cazul va fi preluat de Asociația Hope and Love for LIFE – https://www.facebook.com/hopeandloveforlife/
Cei care doresc să ajute, pot dona, cu mențiunea donație Negoiță, în contul Asociației: RO61BTRLRONCRT0447594001.
