Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO: Elevii Liceului Teoretic Odobeşti au plantat arbori la Angheleşti alături de pompieri

Silvicultorii de la Ocolul Silvic Panciu – Valea Caregnei, din cadrul Direcției Silvice Vrancea, au organizat la Angheleşti o acțiune de împădurire la care au participat 20 de elevi și două cadre didactice, profesoarele Amalia Rusu, director adjunct şi Ema Dragomir, de la Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu” din Odobești, precum și peste 40 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Anghel Saligny” al județului Vrancea, împreună cu inspectorul şef, colonelul Flaviu Chiscop.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Lunii plantării arborilor (15 martie – 15 aprilie) în Unitatea de Producție II Frăsinet din cadrul Ocolului Silvic Panciu – Valea Caregnei și a constat în plantări integrale în poieni și goluri destinate împăduririlor. Au fost plantați mii de puieți din speciile gorun, paltin, frasin și cireș. La acţiunea de împădurire a fost prezent şi viceprimarul comunei Rugineşti.

Timpul a trecut foarte repede după cei aproape 3 kilometri parcurşi pentru a ajunge pe dealul unde s-a plantat, la 480 metri altitudine. Cine a dorit, a putut identifica pe hartă coordonatele şi locul unde s-a plantat fiecare puiet. „Echipa noastră de plantări arbori, participantă la concursul EcOprovocarea, a făcut faţă celor mai exigenţi silvicultori.Ne gândim ca la anul să repetăm experienţa. Grija pentru mediu a devenit pentru noi un lucru extrem de important şi ne bucurăm că am fost de folos naturii şi am lăsat ceva în urma noastră care va dăinui peste ani. Mulţumim pentru sprijin domnului director al Liceului Teoretic Odobeşti, Nelu Taman, directorului Direcţiei Silvice Vrancea, Lucian Zamfir şi reprezentanţilor Ocolului Silvic Panciu”, au transmis profesorii organizatori ai activităţii.

Elevii şi profesorii au primit „certificate de viitor” emise de Romsilva, Regia Naţională a Pădurilor, pe care au putut să treacă coordonatele GPS ale fiecărui copăcel plantat. Pe fiecare certificat scrie: „Când va fi mare, copăcelul plantat azi de tine va oferi oxigen pentru întreaga familie. Romsilva contează pentru viitor”.

La concursul EcOprovocarea, la categoria Plantări arbori, sunt înscrise 33 de echipe din toată ţara. Echipa Liceului Teoretic Odobeşti este singura din Vrancea şi are cinci echipe înscrise, de reciclare, ecologizare, conştientizare, plantări arbori şi târguri de economie circulară. În urma acțiunii, elevii de la Liceul Teoretic “Duiliu Zamfirescu” din Odobești au obținut 3 puncte pentru fiecare puiet plantat în cadrul Concursului EcOprovocarea – secţiunea Plantări arbori şi au şansa să câştige o tabără de leadership pentru mediu.

 

Profesor Ema Dragomir – Liceul Teoretic Odobeşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?