Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Baschet: CSM Focșani 2007 pregătește turneul internațional ”Mircea Petrișor”!

  • Invitată specială va fi câștigătoarea FIBA Africa Clubs Champions Cup, Etoile du Sahel, din Tunisia

Echipa de baschet seniori a CSM Focșani 2007, care evoluează în grupa Albastră a Ligii Naționale, pregătește un turneu internațional care va purta numele fostului întemeietor de școală baschetbalistică la Focșani Mircea Petrișor, fost antrenor al echipelor de juniori și seniori ale municipiului, cu care a reușit performanțe remarcabile.

Profesorul Petruț Mihai, antrenor al seniorilor și juniorilor focșăneni, face demersurile necesare pentru ca turneul să aibă loc în perioada 11-14 aprilie, cu participarea CSM Focșani 2007, ABC Atletic Constanța, CSO Voluntari. Invitată de onoare este formația tunisiană Etoile Sportive du Sahel, multilplă campioană și câștigătoare a campionatului și Cupei Tunisiei și câștigătoare a Cupei Campionilor Africii.

Etoile du Sahel este pregătită de celebrul antrenor bosniac Dragan Petricevic, cel care a fost antrenor al naționalelor de juniori și seniori ale României.

Dragan Petricevic a fost un foarte bun prieten al lui Mircea Petrișor și este prieten și al baschetului focșănean și al oamenilor de baschet din Focșani. Celebrul antrenor a și fost în septembrie anul trecut alături de formația de seniori a CSM 2007 la pregătirea căreia a contribuit în perioada de formare a acesteia, înainte de intrarea în campionatul Ligii Naționale.

CSM Focșani 2007 urmează să răspundă vizitei oaspeților tunisieni prin participarea, în luna septembrie, la un turneu în Tunisia, organizat de Etoile Sportive du Sahel.

În memoria antrenorului și profesorului Mircea Petrișor, la sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc și memorialul la care au participat formațiile de juniori ale CSM 2007, Colegiului Național Militar Ștefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc, CSS  Unirea Iași și CSS Buzău. A fost un festival de baschet care a onorat memoria celui care a construit generații de jucători care au devenit baschetbaliști importanți au țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?