Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO: Întâlniri sindicate-ministerul Educației pentru soluționarea problemelor din învățământ

Principalele probleme din sistemul de educație au fost dezbătute la finalul săptămânii trecute la sediul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) chiar cu ministrul Educației, Ecaterina Andronescu și cu alți reprezentanți ai MEN. Temele de discuție au fost referitoare la modul de operare al platformei de salarizare EduSal, consecințele prevederilor H.G. nr 598/2018 și prezentarea argumentelor privind necesitatea modificării acestui act normativ, necesitatea modificării normativelor privind încadrarea personalului didactic auxiliar și nedidactic conform acordului semnat de Guvernul României în data de 19 noiembrie 2018. Analiza privind modul de aplicare a Regulamentului privind acordarea sporurilor pentru condiții periculoase sau vătămătoare pentru salariații din învățământ, schimbări ce se impun a se face în Legea 153/2017 pentru remedierea unor erori, referitoare la salarizarea personalului didactic auxiliar și nedidactic, probleme care privesc Cluburile Sportive Școlare, au mai fost pe ordine a de zi a întâlnirii dintre reprezentanții MEN și reprezentanții personalului didactic auxiliar și nedidactic din învățământ. ”Concluziile trase în urma dezbaterilor au fost: în privința problemelor din EduSal, o parte dintre cele semnalate (plata tuturor orelor la plata cu ora, greșelile privind ¼ din  diferență la anumite salarii), altele se vor discuta într-o ședință de lucru, ce va avea loc joi, 28 februarie la MEN. De asemenea, la propunerea FSLI se vor face întâlniri zonale cu responsabilii cu salarizarea din județe, pentru utilizarea corectă a aplicației EduSal. S-a căzut de acord că HG. 598/2018 trebuie modificată urgent, ea fiind cea care face ca salariile secretarilor și contabililor cu funcții de conducere să fie subdimensionate. Pentru acordarea unui spor de complexitate a muncii pentru personalul didactic auxiliar, ministrul Ecaterina Andronescu a manifestat interesul de a găsi o inițiativă legislativă prin care să acorde acest spor. În ceea ce privește elaborarea normativelor privind încadrarea personalului didactic auxiliar și personalului nedidactic, acesta vor fi elaborate în perioada imediat următoare conform acordului. Reprezentanții MEN au recunoscut că regulamentul privind acordarea sporurilor de condiții vătămătoare nu poate fi aplicat și vor încerca în perioada imediat următoare deblocarea aplicării acestuia, eventual și o modificare a OUG 114/2018”, transmite liderul SLI Vrancea, Constantin Ionescu.

Reamintim că încă din luna octombrie există semnale că nu au putut fi  remunerate toate orele prestate de profesori la plata cu ora deoarece aplicația EduSal nu a permis ca personalul care se ocupă de calcularea salariilor să introducă toate orele predate de cadrele didactice și în consecință să fie plătite. Și la noi în județ sunt numeroase situații de acest fel pentru care conducerile unităților de învățământ au făcut sesizări la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea (IȘJ) și către sindicate. Trebuie spus că probleme au apărut atunci când lunile nu au avut săptămâni întregi, fiindcă există niște formule de calcul care nu avantajează angajatul, neținându-se cont de faptul că un cadru didactic poate avea, să spunem, patru ore suplimentare pe săptămână, pe care le are în orar, luni, marți și miercuri, în cazul în care joi și vineri nu se învață, cum a fost în ianuarie, în zilele de 24 și 25 ianuarie.

          Liderul SLI Vrancea chiar a recomandat profesorilor care se află în această situație să se adreseze unităților de învățământ în scris pentru a solicita plata tuturor orelor efectuate, iar dacă nu se vor corecta erorile din sistem, există și posibilitatea adresării în instanță. Problemele personalului didactic de predare, didactic auxiliar, nedidactic din învățământul vrâncean au fost înaintate ministrului Ecaterina Andronescu de o delegație a SLI , condusă de președintele SLI Vrancea Constantin Ionescu, Valentina Cucu, vicepreședinte, Liliana Marinescu și Neculai Dascălu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?