Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Profesorii se plâng că nu le sunt plătite toate orele suplimentare; aplicația EduSal este de vină

Cadrele didactice care lucrează și în regim de plata cu ora au constatat că, în ultimele luni, nu au fost plătite pentru toate orele pe care le-au muncit. Aplicția EduSal nu a permis introducerea tuturor orelor predate de cadrele didactice în cauză, prin urmare nu au fost plătite. Situația a fost sesizată la nivel național și deși s-a tot încercat remedierea problemei, nu s-a reușit. Și în Vrancea au fost semnalate situații de acest fel, iar conducerile unităților de învățământ au făcut sesizări la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vrancea și sindicate.

Trebuie spus că probleme au apărut în lunile fără săptămâni întregi. ”Eu am patru ore în regim de plata cu ora, în luna ianuarie am avut 12 ore predate, dar am fost plătită pentru 10 ore. Doamna secretară mi-a spus că nu permite aplicația EduSal, că a sesizat Inspectoratul Școlar și că va încerca reglarea pe parcurs a situației, care persistă din octombrie. O să spuneți că nu e mult două ore… nu este, dar le-am muncit, puteam sta acasă cu copiii mei. Nu este corect să fim… păcăliți cred că este cuvântul potrivit”, ne-a spus o profesoară. ”Nu este în regulă. Aceste ore trebuie plătite. Programul EduSal nu trebuie să limiteze drepturile oamenilor de a-și lua banii pe ceea ce au muncit. Acesta este primul aspect de care trebuie să țină cont orice angajator. Omul a prestat o anumită muncă, trebuie remunerată. Și așa prețul unei ore suplimentare este mai mic decât prețul care se plătește pentru o oră din norma efectivă. Nu este corect”, este de părere profesoara Daniela Sîrghie, directoarea Colegiului Național ”Alexandru Ioan Cuza” Focșani.

Sesizări în acest sens au primit și liderii de sindicat, care le-au transmis mai departe, la Ministerul Educației Naționale (MEN). ”Noi am făcut și o adresă la Minister pentru a sesiza această problemă. În EduSal, plata cu ora este permisă doar pentru săptămâni întregi, adică dacă într-o lună sunt trei săptămâni întregi și încă două zile, să spunem, iar un cadru didactic într-o săptămână are patru ore și din astea patru două sunt luni și două vineri, se ia în calcul cele trei săptămâni, orele de luni nu mai sunt luate în calcul. Problema persistă din luna octombrie (2018-n.r.), noi am primit sesizări în fiecare lună. Noi tot am mai discutat la MEN pe această temă, a orelor în regim la plata cu ora. Au zis de la lună la lună că se rezolvă. Am făcut o nouă sesizare. Cei din MEN susțin că au rezolvat, noi susținem contrariul, ceea ce se vede în final la fluturași. Așa este setat programul, să permită plata doar pentru săptămâni întregi, iar o lună nu poate avea doar săptămâni întregi. Omul își numără orele predate, nu numără săptămânile. Nu este în regulă”, a declarat, pentru Monitorul de Vrancea, Constantin Ionescu, liderul SLI Vrancea.

Acesta le recomandă profesorilor care se află în astfel de situații să se adreseze unităților de învățământ în scris. ”Orice drept salarial se poate cere cu cel mult trei ani în urmă. Ar fi indicat ca în luna respectivă, în care un cadru didactic observă că nu i s-au plătit toate orele, să depună o cerere și să o înregistreze la secretariatul unității de învățământ, prin care să solicite să i se plătească și orele pentru care are încheiat contract. Să se țină o evidență și în cazul în care nu se vor plăti, să trecem la acțiuni în instanță. Le recomand colegilor ca pentru orele neplătite să solicite printr-o cerere la unitatea de învățământ plata acestor ore”, ne-a mai spus Constantin Ionescu.

”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) vă solicită să interveniți pentru a se asigura plata orelor de predare-învățare-evaluare prestate în regim de plata cu ora de către personalul didactic de predare. Am primit numeroase sesizări de la organizațiile sindicale afiliate că sistemul informatic EduSal de calcul al drepturilor salariale nu permite plata tuturor orelor de predare prestate în regim de plata cu ora de către personalul didactic de predare. Practic, în această aplicație informatică nu se pot încărca decât un număr limitat de ore de predare, pentru cadrele didactice care desfășoară activități didactice în regim de plata cu ora, în temeiul unui contract individual de muncă pe durată determinată, distinct de cel încheiat pentru funcția didactică de bază. Această limitare, prin aplicația EduSal, a numărului de ore de predare care pot fi plătite la plata cu ora este o practică mai veche, menită să prejudicieze drepturile salariale ale personalului didactic de predare. De exemplu, așa cum rezultă din documentul pentru luna ianuarie 2019, aplicația permite plata doar a unui număr de maximum 32 de ore de predare, în sistem de plata cu ora, deși există numeroase situații în care numărul orelor de predare prestate în regim de plata cu ora este mai mare. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că, în raport cu prevederile Legii nr 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Normelor Metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și unitățile conexe, aprobate prin OMEN nr.4827/2018, cu modificările ulterioare, personalul didactic de predare poate fi încadrat în regim de plata cu ora până la o normă didactică de predare-învățare-evaluare, încheiindu-se contract individual de muncă pe durată determinată, separat de cel încheiat pentru funcția de bază. În aceste condiții, vă rugăm să dispuneți măsurile necesare pentru a se permite plata integrală a drepturilor salariale care se cuvin cadrelor didactice încadrate în regim de plata cu ora, în funcție de numărul efectiv de ore de predare-învățare-evaluare, de instruire practică și de evaluare curentă efectuate”, se arată într-o adresă înaintată de FSLI către MEN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?