Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Material lemnos de peste zece mii lei, confiscat de polițiștii vrânceni

ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR VRÂNCENI PENTRU PROTEJAREA FONDULUI SILVIC

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii vrânceni au fost constatate 10 infracţiuni, au fost aplicate sancţiuni de peste 48.000 de lei şi a fost confiscat material lemnos de peste 10.000 de lei.

În perioada 10 – 16 ianuarie a.c., polițiștii de ordine publică împreună cu specialişti silvici au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

Astfel, în urma a peste 130 de controale în trafic, au fost constatate 10 infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 şi aplicate 161 de sancţiuni contravenţionale, din care 59 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 48500 de lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de peste 35 m.c. material lemnos, ce a fost lăsată în custodia unor ocoale silvice. Valoarea totală a materialului lemnos confiscat a fost de peste 10.000 lei , totodată fiind confiscate 5 motoferăstraie şi 2 topoare. Poliţiştii vor continua acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice, în scopul protejării fondului silvic.

 

Exemple semnificative:

La data de 11 ianuarie a.c., ora 17.40, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au identificat pe DN 2 D Bârsești o autoutilitară condusă de un bărbat din comuna Nereju, care transporta cantitatea de 7,018 mc lemn rotund din specia pin silvestru, în plus față de cantitatea menționată în avizul de însoțire prezentat. În cauză, operatorul economic a fost sancționat contravențional  pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de material lemnos. De asemenea, polițiștii au stabilit și faptul că emitentul avizului de însoțire prezentat nu a respectat prevederile H.G. 470/2014, privind modul de completare al documentelor cu regim special, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5000 lei.

 

Sursa text și foto: IPJ Vrancea

18 ianuarie 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?