Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Vrâncean reţinut după ce A SPART GEAMUL UNEI BĂNCI pentru a fura bani

Un bărbat din Mărăşeşti a fost reţinut astăzi (sâmbătă-n.r.) de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat. El a vrut să fure bani dintr-o bancă din Focşani. Pentru a ajunge în interior, bărbatul, care în prezent se află în arest, a aruncat cu o piatră în geam

Bărbatul îşi recunoaşte fapta şi nu va mai fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Împotriva sa a fost luată măsura controlului judiciar. “În cursul zilei de astăzi s-a dispus reţinerea unui bărbat din Mărăşeşti care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat. Ulterior a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, măsură care va intra în vigoare începând de mâine. În dimineaţa zilei de 29 decembrie a.c., bărbatul a spart geamul unei unităţi bancare cu o piatră, cu scopul de a sustrage bani din interior. Acesta a recunoscut fapta. Cercetările sunt continuate în acest caz şi facem precizarea că pe întreg parcursul urmăririi penale persoana în cauză beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”, ne-a declarat procurorul Ionuţ Drîmbă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani.

Bărbatul care a vrut să se îmbogăţească a fost găsit de poliţiștii focşăneni la faţa locului şi luat la audieri. El nu a avut timp să fure nimic pentru că imediat ce a spart geamul a fost dat de gol de sistemul de alarmă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?