Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Alăptarea la sân mai mult de şase luni, asociată cu o talie mai suplă în cazul mamelor (studiu)

Alăptarea la sân ar prezenta mai multe beneficii pentru mame, potrivit unui studiu realizat în Statele Unite care a demonstrat că femeile care şi-au hrănit astfel copiii au avut o talie mai suplă în următorul deceniu după ce au născut, relatează Xinhua.

Studiul publicat recent în Journal of Women’ s Health a demonstrat că circumferinţa taliei femeilor care au declarat că au alăptat la sân mai mult de şase luni a fost cu 3,5 centimetri mai mică în comparaţie cu cea a mamelor care şi-au hrănit copiii la sân mai puţin de şase luni. Un număr de 678 de femei au luat parte la această cercetare la şapte – cincisprezece ani după ce au născut. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pittsburgh şi de la Universitatea de Stat din Michigan au evaluat asocierea dintre circumferinţa taliei măsurată în intervalul de monitorizare şi perioada autoraportată de alăptare la sân.

Rezultatele au fost ajustate în funcţie de vârstă, rasă şi etnie, complicaţiile sarcinii, statut socioeconomic şi factori asociaţi stilului de viaţă. Pentru a produce laptele necesar alăptării la sân în perioada postpartum mamele consumă aproape cinci sute de calorii pe zi, potrivit studiului. Circumferinţa taliei reprezintă un indicator mai bun pentru evaluarea riscului pe termen lung de afecţiuni cardiovasculare în comparaţie cu indicele de masă corporală (IMC), au notat cercetătorii. Durata perioadei de alăptare la sân ar putea avea importanţă în cazul evaluării pe termen lung a sănătăţii cardiovasculare şi metabolice maternale, au adăugat oamenii de ştiinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?