Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Un bărbat a ajuns la UPU Focșani strivit de căruță

Mai multe persoane au ajuns marți la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Focșani, după ce au fost victimele unor agresiuni fizice sau accidente.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Cârligele, a ajuns la UPU marți dimineață, cu „traumatism toracic închis prin agresiune, fractură coastă IX”. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, bărbatul a refuzat internarea.

Tot marți, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Câmpineanca, a ajuns la UPU după ce a suferit traumatism cranio-cerebral deschis, cu plagă escoriată frontală dreaptă și traumatism toracic. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, bărbatul nu a avut nevoie de internare.

Marți seara, o femeie în vârstă de 27 de ani, din comuna Cârligele, a ajuns la UPU, după ce a suferit un traumatism de umăr stâng prin agresiune. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, femeia nu a avut nevoie de internare.

În cursul nopții de marți spre miercuri, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din comuna Răcoasa, a ajuns la UPU pentru îngrijiri medicale, după ce ar fi suferit multiple contuzii prin strivire. Potrivit celor relatate chiar de către victimă cadrelor medicale, bărbatul ar fi fost strivit de căruță în grădina propriei gospodării. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare și a fost internat în cadrul secției de Chirurgie.

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Fitionești, a ajuns marți la UPU, după ce a suferit mai multe traumatisme la nivelul capului. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, bărbatul a suferit „traumatism cranio-facial acut închis prin accident rutier, hematom hemifacies drept. Pacientul se internează la Chirurgie Buco-Maxilo-Facială”. El le-ar fi povestit cadrelor medicale că a fost victima unui accident rutier. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit însă că nu este vorba despre niciun accident rutier.

Tot în cursul nopții de marți spre miercuri, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Focșani, a ajuns la UPU, după ce a suferit un traumatism cranio-facial prin agresiune. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, bărbatul nu a avut nevoie de internare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?