Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Premii pentru Protha la Festivalul de Teatru “Copil în Europa”

În perioada 07/16 septembrie 2018 s-a desfășurat la Casa Tineretului  din Timișoara cea de a XI-a ediție a Festivalului de Teatru “Copil în Europa” în organizarea Asociației Culturale Pentagon Timișoara.

La această ediție a festivalului au participat douăsprezece trupe de teatru, printre care s-a aflat și Trupa de Teatru Protha. Aceasta a participat cu spectacolul “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” după Mark Haddon, în regia lui Cătălin Sfîrloagă. Din distribuția spectacolului au făcut parte: Georgiana Cociorbă, Diana Dragnea, Ștefania Burdușa, Crina Isac, Alexandra Ghimpu, Marta Găuroiu, Mihaela Rusu, Robert Grigora, Eduard Crucianu, Alexandru Stan, Ștefan Drăgan, Ionuț Popa, George Cristea și Bogdan Alban. Juriul festivalului a fost format din regizorul Constantin Rădoacă (președintele juriului) și actrițele Alina Ilea, Iasmina Mitrici și Ana Maria Pandele.

Pentru spectacolul prezentat în concurs juriul a acordat trupei Protha Premiul al II-lea. Alexandru Stan a fost distins cu Premiul I pentru interpretare rol masculin, iar Eduard Crucianu a fost distins cu mențiune la interpretare rol masculin.

La secțiunea monolog Eduard Crucianu a primit pentru monologul interpretat mențiune.

Participarea la acest festival a fost posibilă ca urmare a sprijinului acordat de primarul Iulian Nica și Primăria Panciu, prin implicarea în promovarea și derularea proiectului de educație non-formală desfășurat în colaborare cu Asociația Protha Panciu, Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu și Casa de Cultură Panciu.

 

Protha Panciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?