Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

536 rachete ANTIGRINDINĂ trase anul acesta în Vrancea

Peste cinci sute de rachete antigrindină au fost trase anul acesta de la punctele de lansare amplasate în Vrancea pentru protejarea culturilor agricole din județ. Surse oficiale au arătat că anul acesta a fost unul deosebit din punct de vedere al condițiilor meteo. Au fost perioade în care s-au efectuat trageri cu rachete antigrindină timp de opt zile consecutiv. Conform unei statistici oficiale, la nivelul județului au fost trase 536 de rachete antigrindină, cu peste o sută mai mult decât anul trecut. Avantajele rachetelor au fost văzute pe viu de viticultorii din Bolotești sau Vîrteșcoiu, care nu au mai avut problemele din anii trecuți. La acest moment, în Vrancea sunt protejate prin sistemul antigrindină circa o sută mii hectare, din care un sfert reprezintă plantații cu viță nobilă. Restul suprafeței, până la o sută mii hectare sunt de cultură mare, suprafețe din bazinul legumicol al județului Vrancea, respectiv Garoafa, Vînători, Biliești, Suraia și alte localități la care se adaugă bunurile cetățenilor. Se adaugă cultura vegetală pentru care fermierii fac tehnologie și costurile pentru un hectar depășesc patru mii de lei.

Suprafața protejată va crește anul viitor, când vor fi operaționale cele patru noi puncte de lansare. Eficiența economică a intervențiilor active în atmosferă este de 1 /14 (reprezentând raportul investiții și cheltuieli / pierderi evitate). Doar în Vrancea, anul acesta au fost alocate peste cinci milioane lei, cele mai mari fonduri de la lansarea Programului Antigrindină. Conform programului anual, în 2018 trebuie finalizate lucrări la patru puncte noi de lansare a rachetelor, respectiv Sihlea, Milcovul, Tătăranu și Vulturu. Acestea vor deveni operaționale anul viitor și se vor adăuga celorlalte opt, respectiv Panciu, Bolotești, Varnița, Țifești, Ruginești, Vîrteșcoiu, Urechești și Vânători.      Investiția în sistemul antigrindină de la Vrancea este un proiect inițiat și susținut de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.

Stația antigrindină din Vrancea a devenit operațională în urmă cu trei ani, odată cu primirea tuturor avizelor necesare pentru funcționarea rampelor de lansare. În ceea ce privește cheltuielile cu funcționarea sistemului antigrindină, acestea sunt de 12 euro pentru fiecare hectar protejat, iar în primii ani fondurile sunt asigurate de la bugetul statului. O evaluare arată că raportul este de un leu investit la 14 lei protejați.

Lansarea rachetelor antigrindină depinde de protocoale de funcționare cu toate ministerele și instituțiile care au nave aeriene, fiind situații în anii anteriori când nu s-a putut interveni din cauza unor curse aeriene în zonele cu probleme. La fiecare punct de lansare a rachetelor lucrează șase operatori, iar programul este non stop în perioada 10 aprilie – 15 octombrie. După fiecare tragere cu rachete, se fac verificări în zonele protejate, se fac poze, filme despre zonele unde s-a acționat.

Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) este constituit ca infrastructură de concepție unitară, critică, asociată managementului situațiilor de urgență. Autoritatea publică centrală responsabilă cu managementul SNACP este AASNACP, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii.

2 COMENTARII

  1. Care este raza de actiune a unei astfel de rachete ?
    Pe data de 18.08.2018 au fost afectate de grindina podgoriile din Bordești / Dumbrăveni și chiar și din Urechesti ( peste 250 hectare ) aflate la maxim 10 kilometri distanță fata de una dintre stațiile de unde se pot lansa astfel de rachete.
    Dacă tot suntem informați cam ce sume considerabile se cheltuiesc de la buget, poate ar fi util sa fim informati si care sunt procedurile / limitările in exploatarea acestor rachete.
    Mi-ar placea sa menționați ca in proximitatea unei astfel stații ( Urechesti ), la podgoriile mai sus menționate au fost compromise culturi viticole in proporție de 60%, valoarea pagubelor fiind de peste jumătate milion de euro.
    Dacă nu se precizează astfel de detalii, nu putem vorbi de un demers jurnalistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?