Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Fotbal, Liga a III-a – O bună ocazie pentru încă trei puncte!

CSM Focșani 2007 va juca, astăzi, pentru prima oară în fața propriilor spectatori în ediția de campionat 2018-2019. Adversară îi va fi fosta divizionară de primă ligă, apoi de liga a II-a din care a retrogradat în vară, Foresta Suceava. Din lotul cu care a jucat anul trecut, la Foresta au mai rămas doar Mateciuc, Onofraș și Gulei. La echipă au venit atât fotbaliști din țară cât și din străinătate, cinci dintre aceștia evoluând în primul joc din campionat al sucevenilor, cel câștigat în fața Șomuz-ului Fălticeni. În acel meci antrenorii Sucevei, tunisianul Selim Benachour, fost jucător în Franța la Paris Saint Germain, și Mihai Guriță, au folosit următoarea formulă de echipă: Cotună – Onofraş, Mateciuc, Seven Cem, Nguyen Matthieu (Artenie), Celeadric (Aioanei), Ionescu, Diermoune Fares, Rigoni (Roman), Bouadjila Sid, Grumezescu. Este un lot constituit în vară, care nu a avut timp să se omogenizeze, stare evidentă în partida cu Șomuz. Nu cred că într-o săptămână antrenorii Benachour și Guriță au reușit să facă mare lucru în acest sens ceea ce pentru focșăneni va fi, cu siguranță, un avantaj!

Echipa Focșaniului, aflată la al doilea an în Liga a III-a și în al treilea în cam aceeași formulă de joc, a ajuns la un bun grad de exprimare în teren, insistența antrenorilor Vasile Burgă și Adrian Toma în sedimentarea unei partituri tactice întemeiată pe construcție elaborată, cu implicarea în joc a tuturor liniilor aducând foloasele așteptate! Iar rezultatele din jocurile oficiale – trei, din Cupa României și două din campionat arată o formație focșăneană solidă, care își creează multe situații de a marca și finalizează mai mult decât în campionatul trecut. Dacă în Cupa României victoriile erau, cumva, de așteptat, meciul câștigat în campionat la Fălticeni urmat de egalul de la Rîmnicu Sărat au fost surprize plăcute care pot fi continuate, astăzi, pe Milcovul, când focșănenii au posibilitatea să adauge trei puncte celor patru cu care se află pe locul al patrulea al clasamentului seriei I. Chiar cred că le vor câștiga dacă vor trata meciul cu seriozitate și determinare. O doză de prevedere nu strică totuși, pentru că oaspeții vin să-și joace șansa și să demonstreze că reprezintă o zonă fotbalistică de tradiție în România. Toți jucătorii sunt apți de joc, inclusiv Beșa care și-a făcut suspendarea de o etapă cu care a fost pedepsit după ce a fost eliminate în meciul din Cupa României cu KSE Târgu Secuiesc. Bogdan Panaite nu va putea fi folosit pentru că s-a accidentat la unul dintre antrenamentele din această săptămână.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?