Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Oare putem să cumpărăm pentru domnul Stoica zile, speranță, viață?!

Fiecare poveste de viață este diferită, fiecare stăm și ne înfruntăm propriul destin. Ne plângem de atât de multe, când în realitate singurul dușman ne este boala, singurul puzzle de nerezolvat, ne este moartea. Un bolnav oncologic nu mai are liniște de la primirea diagnosticului, iar familia se transformă în gardienii pacientului. Sistemul medical, împreună cu Ministerul Sănătăți ar trebui să vegheze, să îndrume și să găsească pentru pacient cea mai bună soluție de tratament. Nu și în România. În România, dacă citostaticul pe care îl deține statul nu are efect asupra metastazelor sau îi face pacientului mai mult rău decât bine, nu contează, nu este problema sistemului medical, nu este problema Casei de Sănătate, este strict problema pacientului și a familiei acestuia.

Și în cazul domnului Stoian Stoica, pacient, soț, tată, OM, povestea nu putea sta altfel. A fost diagnosticat și operat în decembrie 2016, de NEOPLASM DE COLON  (ADENOCARCINOM SIGMOIDIAN PROXIMAL), la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie “Prof. dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca. Operația decurge bine, nu s-au evidențiat metastaze. Se internează ulterior la Spitalul Județean de Urgență “SF. Pantelimon” Focșani, pentru monitorizare și chimioterapie. În anul 2017 se internează în nenumărate rânduri pentru a continua toată schema de tratament și chimioterapie. O perioadă boala a fost staționară și a continuat chimioterapia paleativă. Din păcate, cancerul nu întreabă, el stă, ne ascultă, ne așteaptă și când suntem plini de speranță, lovește și apar METASTAZELE. În iulie 2018 au apărut metastazele hepatice. Domnul Stoica s-a întors la Cluj, sperând că medicii de acolo îi vor da iar șanse. Din păcate, metastazele hepatice, adenopatia în hilul hepatic erau vești care nu puteau fi ascunse și pacientul menajat de un asemenea rezultat dezastruos. Tot cu speranțe și cu eforturi financiare uriașe, familia ia decizia să facă un drum la Viena. Veștile nu au fost mai bune, însă li s-a oferit speranța pentru a încerca un nou tratament Stivarga (REGORAFENIB), medicament cu prețuri care se ridică la suma de 4000€/lună. O sumă colosală pentru orice familie normală a României. O sumă colosală dacă sunt lăsați singuri. Dar împreună putem schimba destine. Domnul Stoica are nevoie de noi toți, are nevoie de medicament, speranță și viață.

Oare putem fi mai buni decât sistemul pe care îl blamăm? Oare putem să cumpărăm pentru domnul Stoica zile, speranță, viață?!

Contul bancar în care se pot face donații:

Titular cont: STOIAN STOICA

Cont IBAN: RO77BTRL04001201908548XX

1 COMENTARIU

  1. Vineri 7 septembrie a încetat din viață doamna educatoare SAFTICA AVRAM. A funcționat ca educatoare , cea mai mare parte a vietii la Grădiniță Nr.13 Focșani. A absolvit Liceul Pedagogic din Focșani, promoția 1975. Corpul neinsufletit este de pus la Biserica Jorasti si înmormântarea va avea loc duminică 9 sept.ora 12.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?