Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

A murit profesorul de istorie Ștefan Tănasă

Profesorul de istorie Ștefan Tănasă, care a predat la Colegiul Național Emil Botta, a trecut în neființă. Acesta a predat timp de trei decenii istorie și le-a fost dascăl multora dintre profesorilor care predau astăzi în cadrul unității de învățământ adjudene, cum este și cazul profesorului Emil Dumitru, actualul director al instituției.

Ștefan Tănasă a predat între anii 1967-1999, când a ieșit la pensie, iar între anii 1973-1982 a fost și directorul unității de învățământ. ”Un om deosebit! Mi-a fost profesor. A pus suflet în tot ceea ce făcea. Pentru noi a fost un model de dascăl și mai ales de om! Și-a dedicat viața învățământului, iar noi, cei care l-am cunoscut, l-am apreciat și respectat întotdeauna. Ne-a fost mereu alături, la toate activitățile și acțiunile noastre venea cu drag, mai ales că locuia lângă liceu. Domnul director, așa cum i-am spus mereu, va rămâne veșnic în inimile noastre, ca un om care a format, pe lângă profesioniști, în primul rând oameni”, ne-a spus Emil Dumitru.

Directorul colegiului adjudean ne-a mai spus că în cadrul unității a fost  păstrat, vineri, un moment de reculegere în memoria profesorului Tănasă, înainte de începerea consiliului profesoral. Potrivit informațiilor noastre, profesorul a murit la București, iar sicriul cu trupul neînsuflețit al acestuia urma să fie adus vineri după-amiază și depus la capela Bisericii părintelui Strat din centrul Adjudului. Până la închiderea ediției, familia nu stabilise ziua înmormântării.

 

Monitorul de Vrancea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?