Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Schemă de ajutor de stat pentru stimularea creşterii economice

În vederea eficientizării aplicării prevederilor H.G. nr.807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, cu modificările şi completările ulterioare, de către Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Ajutor de Stat şi prin Direcţiile Generale Regionale ale Finanţelor Publice – compartimentele specializate de ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate, a fost adoptată HG. nr 476/2018 de modificare şi completare a H.G. nr. 807/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.580/2018.

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiţii iniţiale în active fixe de înaltă tehnologie pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare, indiferent de dimensiunea beneficiarilor, iar valoarea totală a unui proiect de investiţii trebuie să fie de minimum 13,5 milioane lei ( aproximativ 3 milioane euro).

Aplicarea acestei scheme urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii şi are un efect multiplicator în ceea ce priveşte dezvoltarea furnizorilor de materii prime, materiale, instalaţii şi utilaje, a prestatorilor de servicii.

Depunerea cererilor de acord pentru finanţare se face continuu, în limita bugetului alocat schemei pentru anul în curs.

Pentru consultarea completă a proiectului Ghidului solicitantului şi proiectului Ghidului de plată a ajutorului de stat acordat în baza H.G. nr. 807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, cu modificările şi completările ulterioare, puteţi accesa site-ul Ministerul Finanţelor Publice, rubrica Ajutor de stat.

 

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?