Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

GALERIE FOTO: Handbal juniori 2 – Focșănenii, la primele zile de pregătire pentru noua ediție de campionat!

Juniorii 2 ai CSS Focșani, elevii antrenorului emerit Lucian Tucan au avut o ediție de campionat 2017-2018, de bună calitate! Iar returul a fost cu adevărat remarcabil, încheiat fără înfrângere într-o serie cu adversari puternici. Echipa venea după un sezon de primăvară al lui 2017 în care câștigaseră titlul de campioni școlari ai României la gimnazii. În primăvara acestui an au jucat în turneul semifinal al campionatului național unde au avut o evoluție apreciată de specialiști și s-au anunțat ca pretendenți importanți la unul dintre locurile din vârful ierarhiei juniorilor 2 în sezonul ce urmează. Este o realitate pe care o știe nu doar antrenorul Tucan, ci și elevii săi, pe care i-a reunit, luni, 16 iulie, la pregătire, pe terenul de la LPS Focșani.

CSS Focșani va evolua în 2018-2019 cu același lot cu care a terminat sezonul trecut. În această săptămână, handbaliștii focșăneni se vor antrena la Focșani, cu accent pe pregătire fizică, iar pentru șase zile, în săptămâna ce vine, au programat un cantonament la Vatra Dornei. Nichițelea, Sava, Cabalortă, Gabriel Iorga, Șeitan, Cosmin Duțulescu, Alin Iorga, Postelnicu, Gheorghiță, Eduard Duțulescu, Ionel, Berheci, Istrate, Boghian, Mijalkovic, Bardan nu au început neîncălziți pregătirea de vară. ”Au avut două săptămâni de antrenamente individuale, sub îndrumarea mea, iar acum intrăm din plin în pregătire. Și eu și ei avem pretenții să obținem în viitorul campionat mai mult decât am reușit în cel încheiat în primăvară. Putem fi sus, chiar foarte sus, dacă ne valorificăm potențialul și credem cu toată convingerea în calitățile noastre și în forța noastră de grup!”, mi-a spus antrenorul emerit Lucian Tucan.

Pentru perioada de până la începerea campionatului, la jumătatea lunii septembrie, CSS Focșani urmează să dispute mai multe jocuri de pregătire, despre care în acest moment profesorul Lucian Tucan nu mi-a putut da detalii pentru că nimic nu este cert în legătură cu posibilii parteneri de amicale. Însă, așa cum s-a întâmplat și în perioadele anterioare de intersezon, echipa se va pregăti și prin astfel de jocuri. Cert este doar că ediția viitoare a campionatului va începe cu echipele grupate pe criterii georgafice, în serii de câte 6-8, din care primele trei clasate la finalul returului vor evolua în grupele valoare, alcătuite din câte șase echipe iar formațiile de pe locurile mai jos de 3 vor juca în grupele speranță.

Echipele clasate pe locurile 1 și 2 din cele 3 grupe valoare, precum și cele mai bune 2 echipe clasate pe locurile 3, se vor califica la turneul final valoare.
Un traseu asemănător este prevăzut, prin
Regulamentul de desfășurare a Campionatului Național al juniorilor 2 în ediția de campionat 2018-2019 și pentru echipele ce vor evolua în grupele speranță.

M-am limitat la prezentarea traseului celor mai bune formații pentru că sunt convins că acesta este drumul pentru care se pregătesc handbaliștii juniori 2 ai CSS Focșani ai antrenorului emerit Lucian Tucan!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?