Parcă doar ieri pășeam pe-a școlii poartă
Cu cozile-pletite și fața-nbujorată
De-o mână cu mămica și-n alta cu-al meu tată
Cu uniforma albastră și multe vise-n geantă.
Zâmbeam timizi în hainele cu gulere scrobite
Și nu stiam că-i școală … părea că-i o cetate.
Înaltă și măreață, curată și frumoasă, cu gemuri luminate,
Ea – cea impunătoare, noi mult prea mici să mergem mai departe.
Și-atunci ne apăru cu fața zâmbitoare
Cu vorba ei cea dulce și caldă, primitoare
Cu brațe larg deschise, mereu mângietoare,
Era chiar – EA – o doamnă minunată, doamna învățătoare.
Scrisul și cititul nu au avut secrete
Și matematica am luat-o așa pe îndelete.
Prin România toată, călătoream, cu harta pe perete
Iar voievozii noștri au devenit eroii din poveste.
Au fost ani minunați ce au trecut în zbor
Alături de-a mea DOAMNÄ‚, totul a fost ușor
Aveam doar opt ani când școala a-nceput
Și 50 de ani de atunci repede-au trecut.
Mi-a fost în viața asta model de neclintit
De-aceea eu la rându-mi dascăl am devenit
Profesiei m-am dedicat și pe copii eu i-am iubit
Și fiecare zâmbet de-al lor e-un pas nou împlinit.
Învățătoarea mea este acum la pensie
Și mai mereu în gâdurile mele.
Sunt mândră și -onorată c-a fost dascăl modern
Și sper pe viitor să fiu și eu la fel.
de prof. Verdețu Rica, Șc. Gimn. Emil Atanasiu Garoafa Vrancea
