Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Seminar despre evoluția cancerului bacterian în viile vrâncene


    Modul în care evoluează cancerul bacterian în podgoriile vrâncene a fost prezentat, ieri, în cadrul unui eveniment organizat la Direcția Agricolă. La eveniment au participat reprezentanți de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Plantelor, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Odobești, Direcția pentru Agricultură Vrancea, Academia de Științe Agricole. Evenimentul a avut tema „Boli sistemice la vița de vie din podgoriile Vrancei”, iar specialiștii prezenți au prezentat o evaluare a plantațiilor viticole vrâncene înființate în cadrul programului de reconversie privind infestarea cu cancer bacterian, s-a discutat despre îngălbenirea viței de vie produsă de fitoplasme (Flavescența aurie/Înnegrirea lemnului) și au fost prezentate produse chimice de combatere a agenților patogeni și insectelor. Aceste teme au fost studiate în cadrul programului de cercetare al Ministerului Agriculturii, „Evaluarea impactului fitosanitar al materialului pentru plantare utilizat în programul de reconversie viticolă în România asupra plantațiilor tinere de viță de vie”. Directorul Stațiunii, Ghică Mihu, a prezentat evoluția cancerului bacterian, o boală europeană. Studiul a fost făcut pe un eșantion de 16 parcele, a căror evoluție a fost urmărită pe parcursul a doi ani, în diferite etape, din luna iulie până în septembrie. A fost prezentată evoluția cancerului bacterian, care se manifestare prin uscarea plantei care nu a fost suficient de viguroasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?