Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Deputatul PSD Angel Tîlvăr, interesat de soarta românilor din Austria


Deputatul PSD Angel Tîlvăr atrage atenția asupra unui proiect de lege al Guvernului austriac prin care vor fi tăiate ajutoarele sociale pentru lucrătorii străini din Austria, ai căror copii locuiesc în țările de origine, dacă țara unde trăiesc copiii le acordă alocații mai mici. Proiectul de lege al Guvernului austriac este sub lupa Comisiei Europene, care verifică dacă sunt respectate Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene.
Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaților, deputatul Angel Tîlvăr, arată că acest proiect legislativ introduce un element de discriminare negativă între cetățenii europeni care plătesc taxe statului austriac. Astfel, un român care lucrează în Austria și plătește taxe statului austriac va obține beneficii inferioare celor acordate altor plătitori de taxe, inclusiv celor care plătesc mai puține taxe decât el, doar pentru că și-a lăsat copiii în România. „Comisia Europeană a declarat că examinează propunerea Guvernului austriac din punct de vedere al respectării Tratatelor fundamentale ale Uniunii Europene. Avem convingerea că decizia nu poate fi decât una de respingere, deoarece statul responsabil pentru acordarea acestor drepturi este cel în care părinții lucrează. Åži aceasta pe bună dreptate, deoarece părinții asigură cele necesare copiilor din locul unde trăiesc și lucrează. O astfel de reducere ar fi discriminatorie, deoarece unii dintre părinții care lucrează în același loc ar putea cumpăra mai puține lucruri și hrană pentru copii. Libertatea de circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană este esențială pentru piața internă și pentru competitivitate, este cea care asigură locuri de muncă și venituri cetățenilor săi. Propunerea de lege prezintă potențialul de a afecta această libertate fundamentală„, a declarat deputatul Angel Tîlvăr.
Acesta a precizat că speră într-o decizie matură a autorităților austriece „iar Parlamentul Austriei să facă apel la răspunderea sa pentru viitorul nostru comun, așa cum a dovedit-o de-a lungul existenței Uniunii Europene și să găsească alte căi potrivite de a împăca necesitățile de moment și valorile europene”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?