Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

AJOFM Vrancea are doi experți de ocupare, care oferă sprijin de specialitate tinerilor fără loc de muncă


Tinerii care au vârsta cuprinsă între 16 ani și până în 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională, pot contacta experții de ocupare din cadrul echipelor locale de intervenție pentru a primi sprijin de specialitate.
Potrivit materialului informativ dat publicității de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), la nivelul județului nostru, experții de ocupare sunt Claudiu Giurgea și Laura Daniela Ghența din cadrul AJOFM Vrancea, care pot fi contactați la numărul de telefon 0771.363.096 sau prin email, pe adresa ajofm@vn.anofm.ro. „Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă implementează, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educației Naționale și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, proiectul INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare. Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea numărului de tineri NEETs înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO) în vederea furnizării de măsuri specializate de sprijin. În cadrul proiectului, în fiecare județ au fost constituite echipe locale de intervenție formate din experți de ocupare, asistenți sociali, consilieri școlari/ mediatori școlari, care au rolul de a sprijini tânărul NEET în funcție de nevoile concrete ale acestuia”, se arată în materialul informativ dat publicității pe site-ul ANOFM Vrancea.
Experții de ocupare din cadrul echipelor locale de intervenție, pe lângă o serie de responsabilități, asigură realizarea activităților de bază ale proiectului: contactarea și profilarea tinerilor NEETs, înregistrarea acestora în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, informarea și consilierea acestora, monitorizarea parcursului tinerilor NEETs înregistrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?