Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615
Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615

Birourile APIA sunt DESCHISE pe 30 aprilie și 1 Mai


    Funcționarii APIA vor avea program normal săptămâna viitoare, de 1 mai, pentru a-i ajuta pe fermierii vrânceni și a prelua cererile pentru subvențiile din agricultură. Până acum au fost înregistrate peste 17 mii cereri din partea fermierilor, adică peste 75% din numărul estimat pentru acest an. Cu aceste rezultate, APIA Vrancea este pe locul doi la nivel național iar ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a felicitat pe funcționari la videoconferința săptămânală. Directorul APIA Vrancea, Ionel Partene, a arătat că toate centrele locale vor avea un program normal de lucru în zilele de luni și marți, adică 30 aprilie și 1 mai, astfel încât fermierii vrânceni să aibă timp pentru depunerea cererilor unice. Directorul a precizat că eforturile făcute de APIA pentru a prelua toate cererile din partea fermierilor au fost înțelese și de unii primari, care au anunțat că mențin deschise birourile de la registrul agricol pentru a putea elibera adeverințe.
    De menționat că și în acest an, cererile unice se depun până la data de 15 mai, calendarul stabilit la nivel european. Cererile unice de plată se depun în perioada 1 martie – 15 mai, la centrele locale și centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) de la Focșani. Fermierii vor depune o singură cerere chiar dacă dețin suprafețe de teren în mai multe localități sau în mai multe județe. Cererile unice de plată se depun la centrul județean APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafață mai mare de 50 hectare teren agricol și la centrele locale APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafață mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.
    La fel ca în anii anteriori, fermierii au primit invitații prin care erau anunțați asupra zilei în care sunt programați să se prezinte cu documentele la APIA și numele funcționarului cu care trebuie să discute. Conform procedurilor APIA, completarea declarației de suprafață se realizează electronic, folosind aplicația IPA- Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea și închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezența funcționarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate și corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic. Același principiu se aplică și pentru fermierii crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.
    APIA precizează că, potrivit OUG 3 din 2015, „fermierii activi persoane fizice și/sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători de animale, potrivit prevederilor legislației în vigoare..(…)” trebuie să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispoziția lor sau o copie a anexei nr.24 de la starea civilă a unităților administrativ-teritoriale, dacă este cazul. Sprijinul financiar este finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat, prin bugetul MADR. Etapele Campaniei 2018 sunt: 1 martie – 15 mai 2018 (depunerea cererilor unice), 1 iunie – 1 iulie 2018 (efectuarea controlului administrativ), 1 iulie – 1 octombrie 2018 (controlul la fața locului), 16 octombrie – 30 noiembrie 2018 (plata avansului din campania 2018), respectiv 1 decembrie 2018 – 31 martie 2019 (plata regulară a subvențiilor).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?