Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

ULTIMA ORĂ! Copil de 2 ani, la urgențe după ce a căzut de la etajul I al unui bloc din Focșani


 Un copil de 2 ani, din Focșani, a ajuns la UPU din cadrul Spitalului Județean, în această dimineață, după ce a căzut de la etajul I al unui bloc situat pe strada Antrepozite din municipiu. 
 Potrivit unor surse medicale, minorul prezintă ușoară stare de somnolență. În prezent, acesta este supus unei investigații CT.
 Conform surselor noastre, copilul s-ar fi urcat pe un calorifer, s-ar fi dezechilibrat și a căzut în gol.
UPDATE 1!!! Vecinii spun că părinții ar fi fost acasă în momentul incidentului
Vecinii spun că părinții copilului ar fi fost acasă când cel mic a căzut de la geam. Potrivit acestora, imediat după ce micuțul a căzut, mama lui a luat-o la fugă pe scări, țipând, pentru a ajunge la el. Familia ar mai avea o fetiță de 10 ani. 
Copilul va rămâne internat la Chirurgie infantilă. La o primă vedere, prezintă traumatism cranian cu escoriații, fără fracturi. Medicii așteaptă rezultatul investigației CT. 
UPDATE 2!!! Protecția Copilului s-a autosesizat
„Ne-am autosesizat ca urmare a informațiilor prezentate de dumneavoastră, o echipă din cadrul Serviciului de Intervenție în Regim de Urgență demarând o anchetă în acest caz. Prioritatea la acest moment o reprezintă starea de sănătate a copilului” ne-a declarat Adina Lascan, purtător de cuvânt al DGASPC Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?