Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

ULTIMA ORĂ! O mașină a intrat în mulţime în orașul Münster, Germania; mai mulţi morţi și zeci de răniți; atacatorul s-a sinucis


Câteva persoane au fost ucise și mai multe au fost rănite sâmbătă în centrul orașului Münster, din vestul Germaniei, a anunțat poliția germană pe Twitter, informează AFP. Potrivit mai multor media germane, o mașină a intrat în mulțime în acest oraș din landul Rhenania de Nord-Westphalia. Poliția locală a informat că șoferul mașinii s-a sinucis prin împușcare, anunță dpa și AFP.
Reuters transmite că poliția germană a anunțat că circa 30 de persoane au fost rănite în incidentul din Münster și că s-au înregistrat și „câțiva morți, printre care s-ar afla probabil și suspectul”. „Situația este de așa natură încât un atac nu poate fi exclus”, a declarat o sursă din domeniul securității, potrivit Reuters.
Incidentul a fost confirmat pentru dpa de către persoane familiare cu ancheta. dpa transmite că poliția locală a scris pe Twitter că ofițeri au fost trimiși la locul incidentului și le-a cerut cetățenilor să evite sau să părăsească centrul orașului pentru ca salvatorii să poată acționa mai rapid.
Incidentul aduce în memorie atacul cu camionul din decembrie 2016 din Berlin în care au fost ucise 12 persoane. Anis Amri, un tunisian cu conexiuni islamiste căruia îi fusese respinsă solicitarea de azil, a deturnat un camion la 19 decembrie 2016, a ucis șoferul și apoi a intrat cu vehiculul într-o piață aglomerată, ucigând 11 oameni și rănind câteva zeci. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?