Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: Campania „Dăruim de Paște 2018” a adus bucurie în casele vrâncenilor necăjiţi


    Campania „Dăruim de Paște”, devenită tradiție și derulată de Monitorul de Vrancea în parteneriat cu Clubul Off Road Vrancea, reprezentat de Marius Constantin, la care s-au alăturat cu entuziasm toți prietenii săi, s-a închiat sâmbătă, când toate donațiile au ajuns la peste 20 de familii din satele Å¢ifești, Clipicești și Åžerbești. Despre câteva dintre acestea ați putut citi în contidianul nostru, pe tot parcursul săptămânii trecute. Acestea, și încă multe altele, au primit, ca urmare a donațiilor făcute de toți cei care ni s-au alăturat în această campanie, detergenți, alimente de bază (mălai, făină, paste făinoase, conserve, ulei, zahăr, pastă de tomate etc.), fructe, dulciuri, sucuri, saci cu cartofi, ceapă, morcovi, țelină și altele. Greu de descris este bucuria copiilor care s-au trezit, dintr-o dată, cu brațele pline de jucării frumoase, chiar pe cele pe care și le-au dorit. Aceștia au mai primit și rechizite, hăinuțe, încălțăminte, ba chiar și o bicicletă dăruită de cineva pentru băiețelul care și-a dorit-o.
De asemenea, plase cu dulciuri și multe fructe au fost dăruite și adolescenților din Module Familiale Panciu, structură a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, care sunt parte din beneficiarii campaniilor noastre de multă vreme și care văd în Marius Constantin, prietenii acestuia, Monitorul de Vrancea și cititorii noștri niște prieteni adevărați, care nu-i uită niciodată și cărora le-au transmis multe mulțumiri. Una dintre fetele din aceste Module a participat efectiv la Caravana Iepurașului 4×4. Ea a rămas impresionată de felul în care trăiesc alți copii din comunitate și a dus povestea acestora și către colegii ei din centru.
    Oamenii extraordinari care au făcut posibilă această Campanie nu doar că au dăruit, ci și-au pus la dispoziție timpul, mașinile și combustibilul pentru a forma Caravana Iepurașului 4×4, ca să ajute la împărțitul darurilor și împreună cu ele, să dăruiască și o vorbă bună celor ce aveau atâta nevoie de aceasta. Ba mai mult, tinerii participanți nu s-au sfiit să și crape o parte din lemnele cumpărate de o bătrânică din Åžerbești, astfel încât să o scutească pe aceasta să mai dea la fel de mulți bani altora din sat, pentru a face acest lucru.  
    Tot efortul depus timp de o săptămână pentru identificarea cazurilor, aducerea poveștilor lor către voi, cititorii noștri, colectarea donațiilor, sortarea și gruparea lor a dispărut ca prin farmec sâmbătă, la vederea bucuriei celor la care au ajuns toate.
    Povestea în imagini a Campaniei ,,Dăruim  de Paști” 2018 o puteți vedea în Galeria Foto a acestui articol, de pe www.monitorulvn.ro. Mulțumim tuturor oamenilor fără de care succesul acestei Campanii n-ar fi putut fi posibil! Până la Campania următoare, vă mulțumim și vă dorim tuturor Paște Fericit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?