Floriile este sărbătoarea creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. În vremurile noastre, încă mai sunt gospodari, în satele de munte ale județului, care țin la ritualuri și credințe moștenite de la moși și strămoși. Un astfel de personaj este Ilinca Colniceanu (FOTO), tămăduitoare din Jitia, așa cum este cunoscută. Ea ne povestește cum erau sărbătorite Floriile odinioară, pe meleagurile Văii Râmnicului. „Fetele începeau să își lucreze cămăși frumoase, fote și, mai încoace, lucruri din acestea care se poartă acum. Toată lumea se înnoia de această sărbătoare. Apoi în ziua sfântă de Florii mergeam la biserică cu lucrurile înnoite pe care le lucram. Care mai de care erau mai mândre și mai închipuite! Adunam salcie, o rupeam de seara, de sâmbătă și duceam fie câte un mănunchi sau chiar și un braț, pe care preotul o sfințea și ne-o împărțea la toată lumea. Această tradiție este și acum și se respectă. Salcia o păstrează toată lumea, nu rămâne nici o casă să nu aibă salcie luată de la Florii. Salcia o folosea lumea ca și leac, de exemplu la copii speriați, la oamenii care nu puteau dormi. Li se dădea toată săptămâna de la Florii până la Paște câte trei muguri de salcie mărunțită și o luau cu apă neîncepută, sau cu aghiasmă. Și lumea se simțea bine. O altă întrebuințare era să se afume lumea cu salcie, se punea pe cărbuni cu tot cu muguri. Se păstra în casă, se făcea cerculeț, eu chiar am în casă, dar toată lumea de la noi are așa ceva în casă și o pune la icoană”, ne-a povestit femeia.
Salcia de la Florii alungă vremea rea și grindina
Vremea rea, tunetele, fulgere și grindina sunt alungate cu salcia făcută colac, scoasă de la icoana din casă și pusă pe coada toporului când se apropie vijelia. „Atunci când plouă, fulgeră, tună rău vara și îți este frică de mori, dacă scoți de la icoană salcia și înfigi toporul în fața casei și pui cerculețul de salcie pe coada toporului, Dumnezeu te apără. Chiar așa este, nu bate piatra în locul acela și nici nu ne strică ploaia. Sunt niște credințe populare, niște tradiții de la noi. Salcia se păstrează un an de zile, eu am și de trei ani. Se spune tot de la lume că salcia de trei ani păstrată în casă are puteri mai mari. Tot în ziua de Florii culegem flori, plante, după ce venim de la biserică. Se spune că ești sfințit când vii de la biserică și se spune că nu trebui să te duci la bufet, sau să faci o faptă urâtă. Este bine să faci o faptă bună, cu mâinile tale, care sunt făcătoare de bine în această zi, să pui mâna pe copii tăi, să pui mâna pe animalele tale. Tot din salcie se dă la animale, ca să le meargă bine tot anul. Se sfărâmă din salcie și se dă până și la puișorii de găină să crească mari, frumoși și feriți de boală. Totodată se dădea să mănânce salcie la copii care nu cresc. Cu plantele adunate în ziua de Florii, între care și salcie și busuioc, le puneam în apă neîncepută, sau în aghiasmă, și se lăsau așa până la Paști, iar după Paști, fetele se spălau cu această apă ca să nu facă coșuri, femeile să nu facă riduri, să fie viguroși toți, să fie sănătoși. După ce se spălau, cu toate florile adunate și celelalte, fetele închinau căpătâiul și le puneau sub pernă, ziceau o rugăciune. Tatăl Nostru, era cel mai des spus și își visau ursitul”, mai spune femeia.
Multe dintre ritualurile pe care ni le povestește au fost experimentate de către ea în primul rând și au avut rezultate pe măsură. „Sunt credințe moștenite din moși strămoși. Eu când eram tânără am făcut așa ceva și respectam cu strictețe aceste ritualuri. Vă pot spune că am avut noroc, până în momentul în care mi-a murit bărbatul. Și acum se mai țin aceste obiceiuri, dar nu se mai dau pe față. Asta pentru că lumea nu își mai arată că mai crede, că par cumva învechite. Dar în zonele noastre încă se mai practică. Florile care sunt înflorite acum, sau înmugurite, se adună tot acum, doar de la cireș nu se adună deloc, de ce nu știu să vă spun! Obiceiurile strămoșești au fost frumoase dintotdeauna. În ziua de Florii se făceau hore și seara un bal, de jucai de ți se rupeau opincile. Aveai un atu în plus că hainele erau noi și erai gătită de sărbătoare. Erau lucruri decente până la urmă, era o bucurie, o veselie că terminam cânepa de tors, că am terminat lâna, că se lucra și pe război. Se făceau haine și pentru bărbați, nu doar pentru femei și până la Florii trebuiau terminate toate. În Săptămâna Mare de abia mai aveai timp să pui câte una pe ici, pe colo și începeau Deniile, unde trebuia să mergem”, a mai spus tămăduitoarea.
Potrivit acesteia, din salcia pusă la macerat și țuică, se face o tinctură cu care bătrânii își fac frecție când răcesc sau au gripă. „Dacă ții post și iei câte trei muguri de salcie cu apă în fiecare zi până la Pași, ulterior vei fi sănătos tot anul. În ziua de vinerea mare se ține postul negru. Salcia se păstrează în oluța cu apă de la fântână neîncepută și cu un fir de busuioc. Multă lume o pune și la grinda casei. Este ca un fel de protecție că atunci când vine vreme rea și vijelie, oamenii scot colăcelul de salcie și trece primejdia. Tot de Florii se pune salcie într-un borcan peste care se pune țuică și se lasă o bucată de timp la macerat, apoi lumea folosește tinctura pentru frecție când ești răcit, pentru gripă, se fac multe. Din coaja de salcie, bunicii noștri făceau ceai și puneau și câțiva lăstari aduși de la biserică. Salcia este o plantă de leac. Contează și credința, dar și spiritualitatea locului”, este convinsă Ilinca Colniceanu.
