Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Consiliul Județean convocat, marți, în ședință ordinară


Consiliul Județean Vrancea se reunește în ședință ordinară, marți, având pe ordinea de zi 11 proiecte de hotărâre inițiate de președintele instituției, Marian Oprișan. Astfel, consilierii județeni vor dezbate proiectele de hotărâre privind: „Desemnarea unui reprezentant al Consiliului Județean Vrancea în Consiliul de Administrație al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea, pentru anul școlar 2017-2018”; „Desemnarea unor reprezentanți ai Consiliului Județean Vrancea ca membri în Comisia de evaluare și selecție, precum și în Comisia de soluționare a contestațiilor, în vederea atribuirii Contractelor de finanțare nerambursabilă alocate de la bugetul județului Vrancea pentru activități nonprofit, de interes județean”; „Trecerea din domeniul public în domeniul privat al Județului Vrancea a suprafaței de 604 mp, teren situat în comuna Soveja, judetul Vrancea în vederea punerii în executare a Deciziei Civile nr. 107/2014”; „Actualizarea valorii totale a proiectului „Consolidare și restaurare Secție de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei – Casa Alaci cod LMI VN-II-m-B-06430″ și a celorlalte cheltuieli legate de proiect”.
De asemenea, tot în ședința de marți vor fi dezbătute trei proiecte care vizează bazinul de polo din Focșani. Plenul Consiliului Județean va mai dezbate și proiectele privind transmiterea solicitării de trecere a unei suprafețe de 40 ha teren din domeniul public al orașului Mărășești în domeniul public al județului Vrancea, în vederea întregirii suprafețelor necesare realizării Parcului Memoriei Naționale „Stejarii României – 100 de ani de istorie și demnitate RO MÂNDRIA”, dar și aprobarea organigramei, statului de funcții și numărului de personal pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?