Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Renee Zellweger, transformare surprinzătoare pentru rolul din ”Judy”, un biopic despre Judy Garland


Renee Zellweger este de nerecunoscut în prima fotografie dată publicității de pe platourile de filmare ale peliculei ”Judy”, un film biografic despre Judy Garland aflat în faza de producție în Londra și programat să fie lansat în a doua jumătate a anului. Actrița, câștigătoarea unui Oscar pentru interpretarea din „Cold Mountain” (2003), este cunoscută pentru versatilitatea cu care și-a schimbat înfățișarea de-a lungul timpului pentru personajele sale, însă transformarea pentru rolul lui Judy Garland, considerat de critici cel mai important din cariera recentă a lui Zellweger, este surprinzătoare, notează revista People. În imaginea dată publicității de producători, Zellweger poartă lentile de contact căprui, este îmbrăcată cu o rochie neagră cu model floral, are părul șaten coafat în stilul anilor ’60 și ține în mână un microfon.
Regizat de Rupert Goold, câștigătorul a două premii Olivier, cele mai importante distincții ale teatrului britanic, și având la bază un scenariu semnat de Tom Edge, cunoscut pentru serialul ”The Crown”, ”Judy” spune povestea ultimelor concerte susținute de Garland în 1968 în clubul londonez The Talk of the Town, la 30 de ani după succesul din ”The Wizard Of Oz”, potrivit Press Association. Pelicula o înfățișează pe carismatica, dar și fragila artistă, prinsă într-un conflict cu managerul său și încercând să facă față provocărilor unei vieți întregi petrecute în lumina reflectoarelor. Filmul abordează și subiectul poveștii de dragoste dintre actriță și muzicianul Mickey Deans, care i-a devenit cel de-al cincilea soț cu doar câteva luni înainte de moarte.
Biografia lui Judy Garland vine într-un moment în care subiecte inspirate din perioada clasică a Hollywoodului par să fie la modă, iar anul acesta se anunță un remake al peliculei ”A Star Is Born” din 1954, cu Lady Gaga în rolul personajului interpretat de Garland, notează magazine.com. În volumul autobiografic ”Judy and I: My Life with Judy Garland”, apărut în 2017 și semnat de Sid Luft, cel de-al treilea soț al artistei, acesta mărturisește că Garland se confrunta cu presiunea constantă de a arăta slabă în fața camerei de filmat. ”Cea mai mare parte din adolescența sa și viața de adult fie lua benzedrină, fie ținea dietă, fie amândouă”, a povestit Sid Luft, potrivit revistei People. Despre moartea actriței, fostul soț declara: ”Era complet epuizată. Distrusă. Nu am putut să o salvez.” Garland a murit în urma unei supradoze accidentale de sedative în iunie 1969, la Londra, la vârsta de 47 de ani.
Alături de actrița din ”The Bridget Jones’s Baby”, din distribuție mai fac parte Finn Wittrock, în rolul celui de-al cincilea soț al lui Garland, Mickey Deans, Michael Gambon, cunoscut pentru seria ”Harry Potter”, care îl interpretează pe managerul cântăreței, Bernard Delfont. Bella Ramsey o va interpreta pe fiica lui Garland, Lorna Luft, iar Gemma-Leah Devereux o va juca pe tânăra Liza Minnelli.
”Judy” este realizat în coproducție de companiile Pathe, BBC Films și Ingenious Media și va conține câteva dintre cele mai îndrăgite melodii interpretate de Garland, printre care și emblematicul ”Over The Rainbow”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?