Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Mai mulți asistenți, nemulțumiți de activitatea sindicatului, au depus cereri de retragere din Sanitas Vrancea; ce răspunde liderul Claudiu Grosu


    Asistenții și medicii au, la libera alegere, posibilitatea de a se înscrie într-un sindicat, care să le apere interesele. Odată înscrisă în sindicat, se presupune că persoana va primi susținere și că drepturile îi vor fi apărate. În realitate, tot mai mulți asistenți se plâng că, deși lunar li se oprește 1% din salariul brut, cotizație pentru sindicat, nu prea vine nimeni să-i întrebe ce fac, ce le lipsește și cu ce ar putea fi ajutați. La angajarea într-un spital, reprezentantul sindicatului se poate prezenta la persoana proaspăt angajată și să o întrebe aceasta dacă dorește să facă parte din sindicat sau angajatul își poate manifesta singur interesul de a se înscrie în sindicat. În cazul în care angajatul dorește să facă parte din sindicat, va completa o cerere de adeziune, prin care își exprimă și acordul de cedare a acelui 1% din salariul brut. Ce se întâmplă apoi? Cum își arată sindicatul susținerea? Cum administrează banii primiți de la membri și care sunt cheltuielile care se fac din acei bani?
     În județul Vrancea sunt aproximativ 1800 de cadre medicale înscrise în Federația SANITAS. Potrivit liderului de sindicat, Claudiu Grosu, de la 1 ianuarie 2018 cotizația s-a redus la 0,8% din brut, astfel încât, prin trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, membri de sindicat să nu aibă de suferit. Mai mulți membri ai SANITAS din județ ne-au făcut cunoscute nemulțumirile pe care le au vizavi de lipsa de transparență privind cheltuielile sindicatului. Aceștia afirmă că nu au încredere în conducerea sindicatului și că-i nemulțumește comunicarea deficitară pe care o au cu reprezentanții sindicatului. Redăm mai jos câteva din nemulțumirile unor membri ai sindicatului Federația SANITAS, care ne-au fost aduse la cunoștință. Pentru a nu atrage eventuale neplăceri asupra acestor persoane, le vom păstra anonimatul.
    „Bună seara, vă deranjez cu o întrebare, lucrez în spital și de când m-am angajat, sindicatul îmi oprește bani lună de lună fără ca eu să fiu de acord, am depus cereri mai mulți colegi pentru a ne retrage de la sindicat și nu vor să ne aprobe, ne opresc bani 30 de lei forțat lună de lună”; 
    „Pe mine personal mă deranjează lipsa de transparență privind cheltuielile sindicatului, destinația banilor care se strâng de la membri, 1% din venitul brut la mine înseamnă 50 de lei pe lună. În afară de câteva microbuze închiriate pentru transport la mitinguri, șepcuțe, stegulețe și un bon cadou în valoare de 40 lei de Paște și Crăciun nu am văzut nimic. Mai dau un ajutor de deces de 2000 lei și ne mai plătesc câte un avocat, în caz de malpraxis sau alte spețe. Acum 7-8 ani au cumpărat o mașină pentru sindicat, nouă. Nejustificată, cred eu. Dacă vrei să te retragi, reprezentanții îți zic că nu faci bine, că nu vei mai beneficia de măriri de salariu, de rezultatele obținute de ei în negocierile cu Guvernul. Pe de altă parte, știm cu toții că fostul lider Sanitas
(Marius Petcu – n.r.) a fost închis pentru corupție. Nu se știu veniturile liderilor. Eu le dau 600 de lei pe an. Mi se pare mult. Numai de la o secție cu 10 membri se strâng câțiva bani buni. Conducerea sindicatului nu-mi inspiră încredere să le zic câte ceva, care ne nemulțumește”;
    „Suntem nemulțumiți de activitatea lor, activitate care nu înseamnă decât fluiere, șepci și scandal la mitinguri. Nu merg prin secții
(n.r. – liderii) decât când e vorba de semnat ceva tabele de grevă. În rest, să asculte pe amărâții de jos, infirmiere, etc., nu… Nu am văzut un lider să vină din propria inițiativă să întrebe: „Ce mai faceți? V-a amenințat vreun doctor, ceva? V-a zis că dacă nu faceți așa, sunt alții care așteaptă să fie angajați?”,
    „Mi s-ar părea normal să ni se prezinte un raport financiar, un bilanț anual. Până la urmă de la noi iau bani! De când există Sanitas, la toate ședințele de ziua sănătății, au zis doar că au obținut aia și ailaltă, și vor lupta cu ardoare ca noi să trăim bine… Vorbe!”
.

    Contactat telefonic, liderul SANITAS Vrancea, Claudiu Grosu, a confirmat faptul că a primit câteva cereri de retragere din sindicat, de la 1 ianuarie.
    „Am vreo câteva cereri de la 1 ianuarie și nu este nici o problemă, cei care vor să se retragă nu trebuie să se justifice sau să-și motiveze decizia. Dacă a depus cererea de la 1 ianuarie, pe fluturașul din februarie se va vedea că nu mai este în sindicat. Nu au avut niciodată nici o problemă cei care au vrut să se retragă. Cei cărora le vor crește considerabil de la 1 martie  veniturile, au, poate, impresia că trebuie să dea mai mulți bani la sindicat și beneficiază de aceleași drepturi cu cei care nu sunt membri de sindicat și de asta intervin astfel de discuții”.
    Liderul Sanitas Vrancea ne-a trimis și un bilanț al activității ultimilor doi ani. „Astăzi (n.r. ieri) Federația SANITAS din România împlinește 28 ani, perioadă în care organizația a făcut istorie, a devenit un brand și un partener recunoscut prin seriozitate, atât de decidenți, cât și de cei pe care-i reprezentăm. Pe ultimii i-am reunit într-o frumoasă familie și împreună am făcut pași importanți în recunoașterea profesională, spre binele tuturor celor trudesc la patul bolnavului, dar și în folosul pacientului. Dacă m-aș referi la ultimii doi ani, v-aș spune că prin forță solidarității am reușit să avem în 2015 o creștere de 25 % a salariilor, în 2016 o creștere medie a veniturilor de aproximativ 40% pentru toți colegii din spitale, dar și o mărire considerabilă a veniturilor TESA. Pentru cei cu salarii foarte mici (spre exemplu infirmierele din spitale), în cei doi ani veniturile s-au dublat… 2018 e un an al pașilor înainte dar și un an de luptă pentru ca toți salariații din sănătate să beneficieze de creșteri, inclusiv infirmiere și TESA. Am reușit ca tot ce înseamnă cursuri de educație medicală continuă să fie gratuite, dar am făcut și o datorie de onoare în a fi alături financiar de colegii și de familiile acestora când s-au confruntat cu grave probleme sociale sau de sănătate… Nu toți sunt empatici cu toate aceste probleme, pentru aceștia, nu pot să le spun decât că mai devreme sau mai târziu vor realiza că doar împreună vom putea trece peste nerealizările și frustrările de moment. Vă mulțumesc tuturor celor ce ne-ați fost și ne veți fi aproape!”, a mai transmis liderul SANITAS Vrancea, Claudiu Grosu.

    Dincolo de statistici și nemulțumiri, rămâne întrebarea: Își îndeplinesc cu adevărat rolul sindicatele din sănătate în România? 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?