Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Simpozion internațional despre „Unirea Principatelor Române“ la Colegiul Emil Botta din Adjud


173 de profesori și câteva zeci de elevi au participat, ieri, la cea de a doua ediție a Simpozionului Internațional „Unirea Principatelor Române”, organizat de Colegiul Național Emil Botta Adjud. În sala de festivități a unității de învățământ s-au desfășurat lucrările simpozionului, la care au participat, pe lângă invitații speciali, și cadre didactice din municipiul Adjud și localitățile limitrofe, precum și din județele Galați și Bacău. „Simpozionul internațional «Unirea principatelor române», ediția a II-a, a  fost organizat de Colegiul Național „Emil Botta”, care acordă un rol constant momentelor definitorii din istoria neamului românesc. Calitatea se reflectă și în numărul participanților din nord-estul județului Vrancea, precum și a unor colegi din județele Bacău și Galați”, ne-a declarat profesorul Valentin Gicu Dogaru.
Unul dintre cele mai importante momente din cadrul evenimentului a fost acela când profesorul universitar dr. Octavian Å¢îcu, de la Universitatea Liberă Independentă din Moldova (ULIM), Republica Moldova, a sensibilizat auditoriul cu materialele audio-video prezentate. Acestea au prezentat rezonanța pe care a avut-o Unirea de la 24 ianuarie 1859 pentru Basarabia și locuitorii acesteia. Profesorul a prezentat ecourile Micii Uniri în Basarabia și specificul Basarabiei, făcând un expozeu al perioadei de acum 159 de ani până în perioada contemporană.
Mica Unire poate fi considerată un reper pentru ceea ce a urmat în 1918 – Marea Unire. Delegația de la Chișinău a prezentat și un film prin care s-a vrut aducerea în actualitate a celor trăite de românii deportați din Basarabia în Siberia. De asemenea, a fost prezentat destinul nefast al Basarabiei din timpul ocupației țariste până în 1918, la unificarea cu Regatul României. Totodată, s-au pus sub semnul întrebării interpretările eronate referitoare la modul în care s-a făcut Unirea de la 1918, ținând seama de semnificația evenimentului și de faptul  că foarte mulți basarabeni au avut de suferit, fiind deportați și pierzându-și identitatea.
Filmul prezentat a fost realizat de un grup de cercetători, condus de profesorul Èšîcu, care a luat urma deportaților până în apropiere de China. Prin cercetarea lor, nu au făcut altceva decât să retrezească în conștiința națională a moldovenilor sentimentul apartenenței la valorile consacrate ale românismului. La finalul prezentării au avut loc și o serie de dezbateri pe marginea temei prezentate.
Trebuie spus faptul că înainte de începerea simpozionului, în piațeta din fața Casei de Cultură „Tudor Vornicu”, un număr de peste 400 de elevi și cadre didactice de la Colegiul Botta s-au prins într-o horă  a unirii, la care au participat și oaspeții veniți la simpozion. Organizatorii simpozionului mulțumesc tuturor colegilor care au participat și s-au implicat în cadrul activităților, dovedind astfel, prin gestul lor, că sunt urmași demni ai celor care s-au jertfit pentru realizarea idealului național, Unirea.

Un nou număr al revistei Nota Bene

În acest context, a fost lansat și cel de al VIII-lea număr al revistei Colegiului Emil Botta din Adjud. Revista „Nota Bene” reflectă preocupările și rezultatele elevilor. Paginile revistei sunt, pentru elevi, un spațiu în care au posibilitatea să își descopere talentele și în același timp să se exprime, ceea ce este foarte important, pentru că ei capătă încredere în sine. „În paginile revistei se regăsesc, cu precădere, creații ale elevilor, egale sau inegale valoric, ce exprimă starea de spirit, trăirile, ceea ce sunt și promit într-un orizont temporal, nu întotdeauna predictibil. Promisiunile confirmă deseori, dar nici lipsa acestora nu este lipsită de tâlc. Unii vor confirma, alții nu. Important este că elevii își exprimă trăirile, că prin ceea ce scriu sau prin imagini își lasă marca asupra unui moment irepetitiv din istoria colegiului. De ce? Fiindcă în orice individ se regăsește o lume, după cum în orice lume se regăsește un individ atunci când are posibilitatea de a se exprima, căci de la început a fost cuvântul, iar cuvântul rostit și scris nu sunt altceva decât ipostaze ale umanului în năzuința spre desăvârșire”, ne-a spus profesorul Valentin Dogaru, unul dintre coordonatorii revistei.
În paginile revistei pot fi descoperite creații și teme de interes ale elevilor, atât în proză, cât și în versuri, note asupra culturii populare românești, despre diversitatea lingvistică în Europa, aspecte ale organizării administrative adjudene, despre personalitate, despre ce este nanotehnologia sau imprimanta 3D. Și elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare au fost prinși în paginile revistei, în semn de prețuire, dar și ca un exemplu pentru colegii lor. Din paginile revistei nu puteau lipsi și materiale prin care să se păstreze vie amintirea profesorilor Petru Dinicu, fostul director al colegiului, și a profesoarei Alexandrina Vintilă. Un aspect important este acela că se face referire și la Ioan Larian Postolache, scriitorul și filosoful adjudean care a avut un rol important în literatura românească. Cu ilustrații sugestive create de elevi, revista se bucură de o grafică deosebită, fiind tehnoredactată în întregime de profesoara Dana Diaconu, care a realizat, de altfel, toate cele opt numere ale publicației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?