Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

INFOPOL


Cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier

La data de 13 decembrie a.c., ora 18.23, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 27 ani, din comuna Gugești,  în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, a acroșat un  autoturism, condus de o femeie, de 36 ani, din aceeași localitate. În urma producerii evenimentului rutier, bărbatul de 27 ani și-a continuat deplasarea către DN 2 E 85, iar după intersecția cu DJ 205 R a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă. Ulterior, polițiștii l-au identificat și au stabilit faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge. Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unei pasagere de 40 ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere fără permis.

La data de 13 decembrrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, condus de un bărbat, de 40 ani, din localitate care, la solicitarea documentelor personale, a demarat spre comuna Jariștea. Polițiștii au procedat la urmărirea sa cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, iar la intrarea în comuna Jariștea, datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum, conducătorul auto a pierdut controlul volanului și a intrat in coliziune cu remorca unui tractor. După producerea coliziunii, conducătorul auto a fugit de la fața locului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Radare

DN2-E85: Călimănești – Haret; Pufești – Domnești; Garoafa – Bizighești;
Golești – Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni – Urechești; Sl. Bradului -Obrejița; Urechești – Popești; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23: Răstoaca; Vulturu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?