Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Restricții de tonaj la podul de la Jitia


Compania de Drumuri Naționale a impus restricții de 20 tone pentru circulația rutieră pe podul de la Jitia. Șeful Secției de Drumuri Naționale Focșani, Marian Paraschiv, a arătat la ședința Colegiului Prefectural de ieri că a fost finalizată expertiza pentru acest pod. Conform expertului, lucrările de reabilitare a podului nu pot fi realizate până când nu se stabilizează alunecarea de teren din vecinătate. Abia ulterior pot începe lucrările la acest pod care asigură accesul pe Valea Râmnicului. Șeful de la Drumuri Naționale a arătat că s-a intervenit cu utilaje în zonă pentru a stopa alunecarea de teren și a atras atenția că încă sunt multe autocamioane, în special transportatori de lemn, cu mașini mari care depășesc tonajul permis și pun în pericol circulația pe acest pod. Pe de altă parte, alunecările de teren sunt o problemă de câțiva ani de zile pe drumul național de pe Valea Râmnicului. Iar autoritățile de la Compania de Drumuri Naționale au fost acuzate în numeroase rânduri că sunt indiferente și nu intervin pentru a opri degradarea drumului. Ultimele probleme au apărut săptămâna trecută când a fost reactivată alunecarea de teren din comuma Jitia – DN 2 N km 46+318 ce a acoperit jumătate de banda prevăzută cu covor asfaltic și s-a circulat pe un singur sens. Cei de la Secția Drumuri Naționale Focșani au intervenit cu un buldoexcavator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?