Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Verișori și prieteni veniți să ude florile, găsiți în garsonierele de la blocurile ANL din Focșani


    12 garsoniere de la ANL Focșani erau locuite de alte persoane decât titularii contractelor de închiriere, este concluzia preliminară a verificărilor realizate în ultima lună de echipele mixte de verificări de la Primăria Focșani. Au fost verificate circa 80 de locuințe ANL și au fost constatate multe cazuri în care locuiau prieteni veniți să ude florile, verișori de la Popești sau prieteni din străinătate care nu știau să vorbească românește sau cine trebuia să locuiască în garsonieră. Viceprimarul Marius Iorga, care are în atribuții gestionarea spațiului locativ, a menționat că aceste controale la locuințele ANL sunt stipulate în contractele de închiriere, unde sunt menționate și modurile în care pot fi reziliate. Pe de o parte, acest contract se reziliază dacă titularul nu locuiește acolo dar se poate ajunge chiar și la plângere penală dacă există informații că persoana a subînchiriat locuința primită de la stat.
    Verificările celor de la Primărie au stârnit nemulțumirea consilierului local liberal Ana Maria Dimitriu, care locuiește într-o astfel de locuință și, implicit, a fost pe lista celor controlați. Scandalul a început săptămâna trecută, miercuri, după ce o echipă de control de la Primărie, formată dintr-un inspector de la Corpul de Control și un polițist local, a bătut la ușa locuinței consilierului pentru a-i înmâna o invitație să se prezinte la Primărie în vederea clarificării situației acestei locuințe. Reprezentanții Primăriei ne-au spus că era a treia vizită la acea locuință și trebuiau să lase înștiințarea pentru ca titularul contractului să vină la administrația locală și să clarifice situația. „Sunt multe cazuri în care persoanele erau plecate la serviciu atunci când a ajuns echipa de control la locuință sau aveau alte treburi”, au arătat reprezentanții municipalității.
    Surpriza celor de la Primărie a fost când ușa a fost deschisă de un bărbat, care nu a dorit să se legitimeze. Bărbatul se pare că i-a amenințat și le-a închis ușa în nas. După câteva zeci de minute, când erau deja în mașina poliției locale, cei din echipa de control au fost luați la întrebări de consilierul local. Scandalul a avut loc pe stradă, scena fiind surprinsă de camerele de luat vederi din cartierul Sud. Ulterior, consilierul a făcut o plângere la Comisia de Disciplină a municipiului în care solicită sancționarea funcționarului public din Corpul de control care a verificat locuința primită cu chirie la ANL. Consilierul acuză verificarea abuzivă a locuinței de către inspectori fără să existe un ordin de serviciu în acest sens, comportament abuziv și neconciliant al funcționarului care ar fi făcut acest control la garsonieră fără să aibă atribuții în acest sens. Nu în ultimul rând, consilierul local reclamă și agresarea verbală a unui musafir care se afla la data și momentul verificării în casă, „fără să aștepte sosirea mea, care a avut loc în 5 minute”.    
    Primarul Cristi Misăilă ne-a spus că acțiunea de verificare a locuințelor din ANL a început din 27 octombrie. Iar asemenea controale au fost derulate și în anii trecuți, mai ales la locuințele despre care erau informații că ar fi subînchiriate de cei care le-au primit de la municipalitate. „Verificările sunt realizate de echipe formate din inspectori de la Corpul de Control și de la Poliția Locală. Dacă persoanele nu sunt găsite acasă atunci li se lasă o invitație, să vină la Primărie”, ne-a spus primarul Misăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?