Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

„Cărțile eroilor și ale războiului”, la Mausoleul din Focșani


Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea organizează astăzi, la Mausoleul din Focșani, activitatea de final a proiectului „Cărțile eroilor și ale războiului – expoziție itinerantă”, derulat în cadrul Centenarului Primului Război Mondial – Anul Mărăști, Mărășești, Oituz, sub egida Consiliului Județean Vrancea.
Evenimentul va începe la ora 11.00, cu omagierea eroilor neamului prin alocuțiuni susținute de Teodora Fîntînaru, managerul Bibliotecii Județene Duiliu Zamfirescu Vrancea, Ionel Cel-Mare, vicepreședinte al Consiliul Județean Vrancea, și colonelul Cornel Traian Scurt, locțiitorul commandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată Unirea Principatelor Focșani.
Momentul va fi urmat de premierea participanților din proiect și prezentarea expozițiilor de carte, fotografii, cărți poștale și medalii din colecțiile Bibliotecii Județene Vrancea, colecționarilor Petre Mincu (Focșani), Aurel Neculai (Mărășești), Ion Codreanu (București).
Ansamblul Folcloric Èšara Vrancei va susține un moment folcloric intitulat „Treceți batalioane române Carpații”, după care toți cei care vor dori, vor putea vizita Mausoleul de la Focșani.
La eveniment vor participa oficialități, bibliotecari, elevi, cadre didactice de la  școlile Nicolae Iorga și Alexandru Vlahuță din Focșani, precum și de la toate bibliotecile, primăriile, școlile și liceele partenere.
Partenerii Biblioteci Județene Duiliu Zamfirescu în acest proiect sunt Muzeul Vrancei, Primăria Municipiului Focșani, Școala Alexandru Vlahuță și Școala Nicolae Iorga.

„Vă așteptăm în continuare să ne fiți alături în acest demers omagial”

Proiectul „Cărțile eroilor și ale războiului – expoziție itinerantă” a început în data de 2 noiembrie, la Mausoleul Mărășești, printr-un program care a cuprins lansări de carte, evocarea personalității preotului Alexei V. Mateevici, rememorarea campaniei pentru reîntregirea neamului 1916-1918, vizionarea de filme dedicate memoriei eroilor și orașului Mărășești, vernisarea de expoziții de cărți poștale și fotografii închinate Primului Război Mondial și orașului martir Mărășești, vizitarea Mausoleului de la Mărășești. „În data de 9 noiembrie, alături de un grup de elevi de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani, coordonați de profesorul de istorie Gabriela Obodariu, și împreună cu elevi ai Școlii Gimnaziale Biliești și ai Școlii Gimnaziale Răcoasa, am fost prezenți la Mărăști, spre a evoca memoria eroilor care, prin sacrificiul și patriotismul lor, dovedite pe front, au făcut posibil evenimentul istoric din anul 1918 – Unirea tuturor românilor într-un singur stat național. Cu această ocazie, participanții au vizionat filmul „Mărăști…ecouri în timp”, au asistat la prezentarea volumelor „Mărăști… ecouri în timp: Antologie”, autor Veronica Crăciun, bibliotecar la Biblioteca Județeană „Duiliu  Zamfirescu” Vrancea, și „Vremuri în flăcări”, autor preot Ion Croitoru. Grupul vocal al Școlii Gimnaziale Răcoasa a încântat asistența cu un program de cântece patriotice. Împreună, am vizitat Mausoleul de la Mărăști”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
Pe 15 noiembrie, Biblioteca Județeană Vrancea a poposit la Mausoleul de la Soveja unde a fost invitat de onoare generalul (rez.) Gheorghe Rogoz. La eveniment au participat elevi de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Focșani, coordonați de profesorul Nina Elena Plopeanu, elevi de la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” din Focșani și elevi de la Åžcoala Gimnazială „Simion Mehedinți” din Soveja.

„Vă așteptăm în continuare să ne fiți alături, de data aceasta la Mausoleul din Focșani, pentru a evoca, împreună, memoria eroilor care au pus, prin jertfa lor de sânge, piatra de temelie a neamului românesc întregit. Adresăm din inimă invitația întregii noastre comunități vrâncene de a ni se alătura în acest demers omagial!”
, a transmis Teodora Fîntînaru, managerul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?