Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Elevii cuziști la un nou eveniment în cadrul „Săptămânii educației media”, intitulat „Mass-media, facilitator al dialogului în societatea contemporană”


 Al treilea eveniment marcat de către elevii Colegiului Național „Al. I. Cuza” în cadrul Săptămânii mondiale a educației media „UNESCO Global Mil Week”, a avut loc vineri, 27 octombrie, în incinta bibliotecii liceului (…), activitatea fiind coordonată de către domnii profesori Gabriela Obodariu și Adrian Canae.
    Dorința de informare despre educația media și pasiunea pentru latura jurnalismului au adunat laolaltă, în biblioteca liceului, un grup considerabil de elevi ai CNAIC, pentru a împărtăși cu invitații de seamă tainele mass-media, mai puțin cunoscute de către publicul larg.
Biblioteca CNAIC plină de elevi a fost cadrul perfect pentru introducerea în dialog a fiecărui invitat în parte. (…)
    Elevii de clasele a IX-a și a X-a au descoperit o parte dintre elementele importante ale meseriei de jurnalist, precum munca în echipă, ce stă la baza formării unei cariere în acest domeniu, latură ce trebuie dezvoltată încă din anii adolescenței, după cum susține Laura Culiță. Câteva subiecte ce au stat la baza discuției dintre elevii prezenți și invitați, susținută într-o manieră prietenească, au fost cele precum importanța dezvoltării unui contact precis cu diferite surse, provocările mutării presei în planul online, independența editorială, dar și cum se poate alege un subiect de știri, cum se aleg și se verifică sursele unui subiect.
O atenție deosebită s-a acordat de către invitați temei legată de „interesul public versus interesul publicului”, dar și cum se realizează echilibrul între acestea, devenind o latură sensibilă a jurnalismului contemporan, unde audiența este tot mai importantă.
    În final, elevii au înțeles faptul că în spatele oricărei știri, există munca mai multor oameni, ce investesc timp și efort, muncă ce trebuie apreciată, deoarece prin jurnalism se înțelege sacrificiul timpului personal, neexistând un program, sărbătorile devenind de asemenea doar o altă zi de muncă, pentru informarea cititorilor. „Ziua de astăzi a devenit pentru noi, elevii unei generații de ziariști viitoare, prilejul de a ne gândi încă o dată la scopul acestei meserii, părțile frumoase, sacrificiile, îndatoririle dar și satisfacțiile sale. A fost o experiență plină de entuziasm, setea de cunoaștere a fiecăruia dintre noi fiind profund alimentată cu informații importante, deosebite”, a declarat Hanu Nicolae Adrian, elev în clasa a X-a.
    Săptămâna mondială a educației media „UNESCO Global Mil Week” va continua în decursul zilelor de luni, marți și miercuri (30-31 octombrie – 1 noiembrie) cu pregătirea știrilor despre această săptămână desfășurată în Colegiul Național „Al. I. Cuza” de către elevii ce au luat parte la evenimentele din decursul acestei perioade.

Perșiță Andreea Georgiana, clasa a X-a E

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?